Actrița Silvia Raileanu: „Mi-am construit, cumva, cariera singurică, cu propriile mele emoții și visuri”

Recent, la Gimnaziul Păpăuți a avut loc o oră de teatru. Elevii din clasele a VII-IX-a, dirijați de actrița și regizoarea Silvia Raileanu, originară din Păpăuți, acum actriță la Teatrul ,,Mihai Eminescu” din Botoșani, România, au înscenat povestea lui Ion Creangă „Soacra cu trei nurori”, creând o atmosferă minunată pentru elevii din clasele primare. Așa cum Silvia Raileanu vine rar pe acasă, am decis să-i luăm un interviu, rugând-o să ne povestească despre cariera sa actoricească.

– Doamnă Raileanu, cum s-au descurcat elevii cu rolul de actori?

– Au fost foarte receptivi la ceea ce le-am propus și asta m-a bucurat foarte mult, pentru că ai cu cine lucra, dacă știi să-i modelezi foarte bine. Cam rușinoși, pe alocuri, dar îndrăzneți în același timp și cu un bun simț. S-au distrat, și eu de rând cu ei, observând că îmi reușește ceea ce mi-am propus. Cred că cu elevii din Gimnaziul Păpăuți poți face lucruri minunate. Asta numai dacă există dorință de implicare.

– De unde aveți pasiunea pentru scenă?

– Îmi place teatrul încă din copilărie. În clasa a doua încercam să merg la cercul dramatic din școală, pe atunci nu știam încă nici a citi bine. De unde moștenesc această artă nu știu, nimeni din familia mea nu a fost nici cântăreț, nici actor. Dar în schimb am niște părinți tare veseli și haioși, tata era plin de bancuri tot timpul și sigur că că am luat ceva și de la ei.

– Cum ați ajuns să faceți studiile în domeniul teatrului?

– Știam încă din clasa a șasea, de când am început să joc rolul Smărăndiței din „Amintiri din copilărie”, că vreau să dau la teatru. Anume atunci mi-am dat seama că asta vreau și asta voi face.

– Cum au reacționat părinții Dvs. când le-ați spus că vreți să vă faceți artistă?

– De fapt, am tăcut până în clasa a noua fără să spun nimănui ce vreau să fac. Dacă întreba cineva, răspundeam că vreau să fiu învățătoare sau doctor, pentru că atunci asta le plăcea oamenilor să audă. Abia în clasa a noua am spus cu voce tare despre dorința mea. Mama nici n-a vrut să audă, m-a dus cu forța la Colegiul Pedagogic din Orhei și… am picat examenul. După aceasta asta am depus actele la Liceul Teatral „Gaudeamus” din Chișinău și am trecut. Zburam, nu alta, de fericire!

– V-a fost greu să învățați cum să vă stăpâniți emoțiile?

– Trebuie să ai o mare pasiune pentru arta aceasta și mare curaj. Dacă te biruie emoțiile, nu-ți mai faci atât de bine meseria.

– Cum a fost începutul carierei Dvs. de actriță?

– Mergeam la teatru foarte des, vedeam un rol, vedeam altul și îmi plăceau actorii, îi urmăream, îi studiam, îmi doream să fiu și eu ca ei. Mi-am construit, cumva, cariera singurică, cu propriile mele emoții și visuri.

– Cum ați ajuns să activați la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani?

– Soarta m-a purtat într-acolo, probabil. La Chișinău, când am absolvit, în 2001, nu se făceau castinguri în nici un teatru. Și nu știam unde să merg, unde să mă angajez. Dar am primit o solicitare din România și așa a dat norocul peste mine.

– Acum sunteți și profesoară de actorie, cum vă motivați elevii să-și dezvolte talentul?

– Majoritatea elevilor vin pentru dezvoltarea personală. Mulți cred că atunci când vin la teatru vor vedea un spectacol. Dar nu este așa, tu trebuie să fii cel care să arăți teatru. Și mulți dau de greu atunci când au de învățat texte sau trebuie să treacă peste emoții. Îi motivez jucându-mă. Mă joc cu ei, le dezvolt imaginația și așa fiecare intră în rolul său.

– Aveți vreun mesaj pentru cei pasionați de teatru?

– În primul rând, le-aș sugera să-și creeze propriul personaj și propriul repertoriu. Să muncească mult, să lucreze cu textele, să învețe poezii, să meargă la spectacole, ca să vadă cum lucrează actorii în scenă. Doar muncind vor obține ceva frumos, ceva de apreciat.