Ne scriu cititorii Reportaje

Căminul Cultural din Pripiceni-Răzeși va purta numele învățătorului Nicolae Slutu

La ședința din 20 iunie curent a Consiliului comunal Pripiceni-Răzeși, consilierii au votat, în unanimitate, conferirea numelui învățătorului Nicolae Slutu Căminului Cultural din localitate.

Cine a fost Nicolae Slutu și de ce Căminul Cultural din sat a ajuns să-i poarte numele?

Localitățile noastre sunt pline de istorie. Începând de la intrare și până la ieșirea dintr-o comunitate de oameni, la fiecare pas, trăiesc diverse mărturii ale trecutului. E bine, dacă despre trecutul acesta se cunoaște, iar dacă nu – e tocmai indicat ca, împreună cu cei care încă mai păstrează vii amintirile despre vremi apuse, să scriem istoria baștinei noastre.

Clubul din satul Pripiceni-Răzeși, în casa lui Nicolae Slutu (anul 1967).

De când mă țin minte, în mijlocul satului Pripiceni-Răzeși, probabil, ca în fiecare altă localitate din raionul nostru și nu numai, se afla clubul sătesc. Deseori, însă, părinții mei, când vorbeau de club, ziceau „la Slutu”. „De ce „la Slutu”?”, am întrebat-o odată pe mama. „Pentru că clubul nostru se află în casa învățătorului Nicolae Slutu, plecat în România în 1944”. (Amintesc aici că, odată cu înaintarea armatei roșii spre vest, în luna martie 1944, Guvernul României a dat tuturor intelectualilor și funcționarilor ordin de retragere peste Prut. Mulți dintre aceștia, retrăgându-se, au plecat împreună cu părinții și chiar rudele). La începutul anilor „80 ai secolului trecut, conducerea sovhozului „Avangard” din localitate (director – Iacob Condrea) a decis demolarea clădirii vechi a clubului și înălțarea, pe locul ei, a unui edificiu modern al Casei de Cultură.

Peste ani, cu ajutorul pripiceneanului Ion Perciun și al lui Călin Slutu, nepotul lui Nicolae Slutu, am încercat să conturez o mică istorie a Căminului Cultural din Pripiceni-Răzeși și a celor, pe proprietatea de cândva a cărora se află instituția. 

Iată ce mi-a relatat arhitectul Ion Perciun, născut în Pripiceni-Răzeși: „Nicolae Slutu a văzut lumina zilei în anul 1896, fiind fiul lui Victor (Vitor) Slutu și al Efimiei. Victor se trăgea dintr-un sat din apropiere – Scorțeni, Telenești.

Nicolae Slutu, în afară de Margareta, fiica cea mai mică, a mai avut 2 feciori: Victor și Veaceslav. Ultimul ar fi fost cam de-o vârstă cu tatăl meu, Boris, și erau buni prieteni.

Băieții lui Nicolae Slutu – frații Victor și Veaceslav.

Nicolae Slutu a fost învățător în satul de baștină de la 1915 până la 1944, când a primit ordin de retragere peste Prut. Pe la 1932-1933 Nicolae Slutu, împreună cu locuitorii satului și cu Ion Stoian, directorul școlii, au construit a doua clădire a instituției de învățământ, pentru care fapt a fost decorat de statul român cu medalia „Răsplată pentru construcții școlare”. Actualmente, în această clădire se află Biblioteca publică a satului Pripiceni-Răzeși.  

Frații Veaceslav și Margareta.

Toți copiii lui Slutu au făcut studii de specialitate. Magareta a fost de mai multe ori la Pripiceni-Răzeși. La 29-30 august 1969 am avut marea fericire să mă întâlnesc cu dânsa, chiar în casa noastră părintească, în ziua Hramului satului și al bisericii din localitate – „Adormirea Maicii Domnului”. Era însoțită de fiica sa. Margareta povestea că fata era sportivă (pare-mi-se, atletică ușoară) și că urma să se căsătorească cu un sportiv italian”.

Călin Slutu, împreună cu bunica Pelaghia, soția lui Nicolae Slutu.

Ulterior, contactat prin intermediul unei rețele de socializare, unul dintre descendenții familiei Slutu, Călin Slutu, a binevoit să ne comunice următoarele date, contribuind esențial la conturarea acestei pagini din istoria satului: „Eu sunt nepotul învățătorului Nicolae Slutu și singurul fiu al aceluia, care a fost Veaceslav Slutu. Bunicul meu a decedat în anul 1953, în comuna Nadeș de lângă Sighișoara. La moartea dânsului eu aveam doar trei ani, așa încât nu mi-l amintesc decât foarte vag. Mult mai bine mi-o amintesc pe soția lui, bunica Pelaghia, care a murit mult mai târziu, la Sighișoara.

Crucea de mormânt a învățătorului Nicolae Slutu în comuna Nadeș de lângă Sighișoara, județul Mureș, România.

Tatăl meu s-a născut la Pripiceni-Răzeși, în anul 1919 și, după întoarcerea de pe front și din prizonierat, în anul 1949, s-a stabilit în România, în orașul Târnăveni, loc în care a și decedat, în anul 2007. A fost absolvent de școală normală, cu calificarea de învățător, dar nu a profesat, fiind notar, precum și funcționar la diferite întreprinderi din orașul Târnăveni.

Sora tatălui meu, Margareta, după căsătorie s-a stabilit în Sighișoara și a purtat numele de Hribiuc. Ea a avut o singură fată (Lucia), care s-a căsătorit în Italia (se numește Corgiolu) și locuiește în insula Sardinia. Astfel, în ultimii ani de viață, Margareta făcea dese călătorii între Sighișoara și Sardinia.

Lucia Corgiolu, fiica Margaretei, stabilită în Italia.

Lucia are copii gemeni – un băiat, Gianluca, și o fată, pe care nu mai știu cum o cheamă. Margareta a murit în urmă cu circa 21-22 de ani, la Sighișoara.

Fratele tatălui meu, Victor, s-a stabilit în comuna Târnava, de lângă Mediaș, și a decedat în anul 1979. A avut doi copii – Emil și Mariana, care după moartea tatălui lor s-au stabilit în Germania.

Eu m-am născut în orașul Târnăveni, în anul 1950. De profesie sunt inginer de transporturi căi ferate, actualmente pensionar. Sunt stabilit pe malul mării, la Constanța. Am doi băieți – Cătălin și Alin, amândoi ingineri electromecanici, căsătoriți și stabiliți și ei tot în Constanța. Ambii au câte o fată – Karina (șapte ani), respectiv, Sofia (nouă ani). Astfel, din păcate, numele familiei Slutu se va stinge…”

Pripicenenii, însă, prin recentul gest al consilierilor locali, au contribuit la înveșnicirea numelui lui Nicolae Slutu. Astfel, de azi înainte, Căminul Cultural din Pripiceni-Răzeși va purta numele proprietarului de cândva al locului pe care a fost înălțat edificiul. Pentru materializarea acestei intenții, pe care o purtam în gând de ceva ani, mulțumesc mult colegilor din Consiliul comunal Pripiceni-Răzeși, precum și arhitectului pripicenean Ion Perciun.

Casa învățătorului Nicolae Slutu din satul Pripiceni-Răzeși, anul 1940.

P.S. Ilustrez acest material cu câteva imagini fotografice, ce au înveșnicit clipe din viața membrilor familiei Slutu în diferiți ani, unii demult apuși. Cu mare regret, nu am putut găsi o fotografie a învățătorului Nicolae Slutu, dar vom continua căutările.

Aculina POPA, specialist principal în Secția Cultură Rezina, consilier local, comuna Pripiceni-Răzeși