(Interviu cu Stanislav Atamanenco, parohul Bisericii „Înălțarea Domnului și Sfinții Moldovei”)
– Cu ani în urmă, mai exact – în ianuarie 2007, ați fost invitatul publicației „Pro Familia”, pe care am avut onoarea s-o editez împreună cu o echipă de profesioniști. Ați convins atunci cititorul că sunteți un om care poate asculta și are ce spune. Anume aceste virtuți m-au încurajat pentru alt interviu, găzduit de data aceasta în paginile săptămânalului „Acasă”, însă dintru început vin cu o doleanță – fie ca întrebările și răspunsurile ce urmează „să nu întristeze și să nu răzvrătească pe nimeni”, după cum se spune în rugăciunea de dimineață a ultimilor stareți de la Mănăstirea Optina.
– Aceasta doresc și eu.
– S-ar cuveni niște date biografice cu titlul de prezentare. Vă ascultăm.
– Sunt de baștină din Rezina, aici am absolvit școala medie și, concomitent, școala de muzică. A urmat școala de cântăreți din Chiștelnița, Telenești, apoi Academia de Teologie. Și, peste 10 ani, am făcut masteratul în domeniul psihopedagogic. Inițial, am fost repartizat la Orhei, ca diacon la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae”, mai apoi ridicat la treapta de preot, numit paroh la Biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din Chiperceni. Ultima activitate a fost succedată de transferul la Rezina ca cleric la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”. Până la urmă, m-am întors acasă.
– Revenit acasă, peste puțin timp ați purces, alături de alți frați și surori întru Iisus Hristos, la constituirea unei a doua comunități creștin-ortodoxe din oraș, a unei a doua parohii. E o mare împlinire zidirea unei biserici?
– La cererea și rugămintea unui grup de creștini s-a decis formarea unei a doua comunități creștine. Iar dacă vă interesează noțiunea de biserică ca lăcaș de cult, e știut că în biserică Iisus Hristos continuă lucrarea Sa sfințitoare și mântuitoare asupra celor care cred în El. Biserica este locul în care prezența lui Dumnezeu este afectivă și eficientă, unde se răspândește peste lume întreaga putere mântuitoare a lui Iisus Hristos prin energiile necreate ale Duhului Sfânt. Biserica este loc de rugăciune, de întâlnire a omului cu Dumnezeu și de sfințire.
– Nu-mi imaginez cum vă faceți timp, însă, odată ce aveți ore de religie la liceu, aș vrea să vă întreb cum se răsfrânge educația religioasă asupra copiilor?
– Orele de religie sunt de mare folos în procesul instructiv-educativ al copiilor, prezintă o temelie fără de care viața lor de mai departe va fi lipsită de repere spirituale. Am spus și mai spun că, din păcate, nu toți părinții și nu toți nașii de botez înțeleg acest lucru. Se susține că lipsurile materiale silesc unii părinți să lucreze peste hotare. Nu neg faptul, dar să nu uităm că nu ne ținem numai cu pâine. Insuficiența bunurilor materiale nu îndreptățește neglijarea îndatoririlor de părinte. În context, niște sfaturi pe cât de cunoscute, pe atât de prețioase.
*Dăruiește-ți dragostea copilului tău, căci din dragoste l-ai făcut, precum Dumnezeu din dragoste a creat lumea. Iubește-ți copilul tău așa cum este el și atunci singur Dumnezeu te va iubi pe tine așa cum ești tu.
*Cea mai bună jucărie pentru copilul tău ești tu – dăruiește-te!
– Ce atribuții aveți la Centrul de sănătate prietenos tinerilor „Armonia”?
– Din 2015, activez la acest centru ca psiholog-educator și coordonator de voluntari. Oferim servicii gratuite și confidențiale adolescenților și tinerilor. Este un proiect comun al Ministerului Sănătății și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.
– Ce specialiști întrunește Centrul?
– Medici, psihologi, voluntari, toți ca unul membri egali ai echipei. Oferim ore de informare cu tematică diversă în instituțiile de învățământ, în paralel cu activitățile de caritate, sprijin material și spiritual nu numai pentru adolescenți, dar și pentru alte categorii sociale.
– De la începutul războiului din Ucraina mai mulți preoți au trecut de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei. Stanislav Atamanenco este unul dintre ei. Ce v-a făcut, ce v-a motivat, cum explicați acest pas?
– Să le luăm pe rând. Mai întâi de toate, dezaprob practica de a plăti bani la Mitropolie pentru parohie, adică preotul care urmează să fie angajat într-o parohie – plătește, la fel se plătește pentru distincții bisericești, pentru hirotonie, pentru alte funcții și pofte. Astfel, se săvârșește păcatul simoniei atât de către cel care ia, cât și de către cel care dă. Delicat vorbind, e un fapt deranjant și achitarea unor taxe în funcție de capacitatea parohiei.
– Ați vorbit despre păcatul simoniei. Cum se definește noțiunea?
– Vânzarea și cumpărarea Sfintelor Taine.
– Se plătesc atare taxe și la Mitropolia Basarabiei?
– Nu se plătesc, din contră, ni se cere să anulăm taxele bisericești. Să revenim, însă, la întrebarea precedentă. Încă un aspect deranjant: atitudinea indiferentă față de activitățile misionare, pe care preotul le desfășoară în paralel cu activitatea de paroh. Când am predat voluntar ore de religie, n-am avut nici un sprijin. Am în vedere manuale și alt material didactic, la paraclisul de la penitenciar – la fel, totul a fost pe cheltuiala mea – lumânări, cărți de rugăciune, calendare și alte lucruri necesare pentru oficierea slujbei.
Țin să precizez că, din partea Mitropoliei Basarabiei, nu mi s-au făcut avansuri, nu mi s-a propus nicio recompensă bănească. Contrariul m-ar fi dezamăgit și ar fi fost pentru mine un fapt regretabil.
Pe parcursul a mai multor ani m-am bucurat de relații bune cu mai mulți preoți de la Mitropolia Basarabiei. De câte ori au fost în stare mi-au întins o mână de ajutor, fiind sprijinit cu materiale didactice, literatură duhovnicească, atunci când am activat la școală și la penitenciar. Era firesc să vin acolo unde am văzut deschidere și unde am fost primit.
Pe de altă parte, mă simt dator să fiu corect față de toți. În cei aproape 24 de ani la Mitropolia Moldovei, am întâlnit și mulți oameni care nu ezită să sprijine când e nevoie, oameni cinstiți, corecți.
– La Rezina, la fel ca în alte localități, avem baptiști, iehoviști, posibil și alte secte, care au localuri de întrunire, difuzează gratuit diversă literatură, umblă din ușă în ușă, nu trec cu vederea nici instituțiile… Îmi spunea nu demult doamna doctor Maia Leahu că, „iată, vin iehoviștii, care încearcă să ne convingă că icoana este idol, iar noi nu știm ce să spunem. Preoții trebuie să ne ajute”. De mirare, însă acest pericol împotriva Ortodoxiei se pare că nu prea deranjează, inclusiv pe preoții încadrați în osândirea publică a deciziei unor confrați de a deveni parte a unei mitropolii, adică, a unei instituții administrative a Bisericii Ortodoxe. Ce ne spuneți în această privință?
– Am fost și sunt adeptul colaborării în domeniul educației, culturii, altor proiecte sociale și, nu în ultimul rând, al combaterii sectelor religioase. Atât în cadrul Mitropoliei Basarabiei, cât și al Mitropoliei Moldovei. Ambele mitropolii împreună, cot la cot cu oameni de bună credință, care doresc și pot schimba lucrurile spre bine pe pământul pe care ne-am născut și trăim.
– Deși ambele mitropolii sunt ortodoxe, autonome și de stil vechi, unii preoți, și ei de aceeași confesiune, de aceeași limbă, de același neam, au reacționat dușmănos față de opțiunea trecerii de la o mitropolie la alta, inclusiv la Rezina. Lumea, nelămurită pe deplin, scandalizată, a proferat învinuiri de genul că „a lepădat pravoslavia”, „ne-a trădat credința”, dar și un sfat „creștinesc” – nu vă duceți la biserica din vale. Dumneavoastră, părinte, de ce n-ați folosit amvonul pentru explicații?
– Amvonul este loc pentru cuvântul lui Dumnezeu și nicidecum pentru clarificări de interese.
– Conflictul în cauză mă duce cu gândul la o frățească urare, adresată de către Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, canonizat și de Patriarhia Română, și de Patriarhia Ierusalimului, adresată cu ceva mai mult de șase decenii în urmă maicilor românce de pe Muntele Maslinilor din Țara Sfântă, măcinate la acea vreme de sfezi și tulburări. Din lipsă de spațiu, câteva rânduri: „Gândiți-vă că vrăjmașii credinței noastre s-au înmulțit mai tare ca altădată și mântuirea noastră este mai primejduită: de suntem răniți la suflet, n-are cine ne vindeca, iar de suntem în cădere, nu are cine să ne ridice! Acuma este nevoie de mai multă unire și de frățească sprijinire. (…) Dacă nu avem dragoste între noi, atunci nici pe Domnul nu-l avem cu noi (așa glăsuiește Scriptura), căci Dumnezeu dragoste este și cea din urmă poruncă dată sfinților săi ucenici a fost porunca dragostei”.
Să fie dezbinarea una din metehnele neamului nostru?
– E bine să vedem partea plină a paharului. Nici vorbă, mai greșim unul față de altul, alunecăm, ne poticnim, chiar cădem, însă e în puterea noastră să ne ridicăm. Să ne ridicăm și să ne unim în jurul valorilor ortodoxe și a valorilor neamului nostru, că multe sunt.
– Ați îngemănat frumos aceste valori, credința strămoșească și neamul, și îmi pare potrivit un exemplu de aceeași semnificație, ce confirmă la modul concret temeinicia lor. Poftim exemplul. Părintele arhimandrit Iustin Pârvu, unul din generația de aur a duhovnicilor neamului nostru, își doarme somnul de veci la Mănăstirea Petru Vodă, iar pe lespedea de mormânt e gravată inscripția: „Eu așa am mers, cu Evanghelia în față și cu națiunea în spate”.
Încă un exemplu de adevărată comuniune frățească. Acum câțiva ani, în satul meu de baștină, Cușmirca, Angela Colin a invitat un preot cunoscut de la Iași la înmormântarea tatălui său. Acela a acceptat, dar cu o condiție – numai cu permisiunea preotului din sat. Nimeni nu s-a împotrivit, nimeni n-a învrăjbit sătenii, nu i-a răzvrătit și cei doi preoți ortodocși, de același neam și de aceeași limbă, au oficiat în bună înțelegere rânduiala cuvenită. La sfârșit, părintele Ion i-a oferit cuvântul oaspetelui, care, la încheiere, și-a cerut iertare, invocând faptul că, așa cum nu-i cunoștea pe săteni, se teme să nu fi spus ceva nepotrivit. Atunci dăscălița, femeie stimată în sat, l-a liniștit, spunându-i cu bunăvoință: „Tare bine ai vorbit, părinte, tare bine”.
Și ultima întrebare, cum vede preotul Stanislav Atamanenco relațiile dintre Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei?
– Doresc ca ambele mitropolii să trăiască în comuniune frățească. Să ne fie călăuză porunca dragostei: „Poruncă nouă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul, cum v-am iubit Eu pe voi, așa să vă iubiți unul pe altul”.
A intervievat Liuba CATRINICI
