Reportaje

La un pahar de poezie 

Tradițional, la început de primăvară, pe data de 3 martie, este sărbătorită Ziua Internațională a Scriitorului. Această zi a fost marcată și la Biblioteca Publică Raională „Mihai Eminescu” din orașul Rezina, unde s-a desfășurat atelierul interactiv „La un pahar de poezie”.  Scriitori, profesori, elevi și iubitori de literatură s-au reunit pentru a celebra frumusețea cuvintelor. Evenimentul a reunit, într-o atmosferă caldă și plină de emoție, scriitorii: Vitalie Gaiceanu care a vizitat pentru prima oară orașul Rezina, Luminița Melnic din satul Păpăuți și Maxim Gradinari din Solonceni. Printre invitații speciali a fost și preotul Stanislav Atamanenco. 

Evenimentul, organizat și moderat de Natalia Cătană, a început cu unul dintre simbolurile primăverii. Tatiana Negară, alături de alte femei voluntare de la Help Age, a realizat și a dăruit participanților mărțișoare croșetate manual, aducând un plus de căldură și tradiție. Iar invitații au fost primiți cu pâine și sare. 

Manifestarea a fost deschisă de Părintele Stanislav Atamanenco, care a subliniat importanța cuvântului scris și a artei de a transmite emoție. „Atunci când este vorba de poezie, este vorba de ceva frumos”, a menționat Părintele Atamanenco.

Vitalie Gaiceanu, cu volumul de poezii „Geneza sufletului”, a impresionat prin profunzimea versurilor sale. Scriitorul spune că scrie pentru oamenii care se regăsesc în acele versuri. Timpul când Vitalie Gaiceanu își scrie poeziile nu este unul stabil, el reflectă acest gând prin afirmația lui Nicolae Dabija, precum că mereu trebuie să ai la tine un stilou, s-ar putea ca poezia să te viziteze doar o singură dată în viață, iar dacă nu ai scris-o, ai pierdut-o. 

Luminița Melnic, poeta cu șase volume lansate, printre care „Sertarul luminii”, a adus o notă de introspecție și visare. Pentru scriitoare, poezia este un templu, din care se inspiră și creează acele versuri. Vorbind despre poezia care o caracterizează, scriitoarea spune: „Poetul este robul muzelor, /Eu sunt o filă din cartea vieții,/ Iar condeiul este vânător de gânduri.”

Maxim Gradinari a oferit publicului poezii menite să provoace reflecție asupra frumuseții lumii interioare. Maxim spune despre poezia sa: „sensibilitatea pe care o poartă fiecare om, eu încerc să o redau în cuvinte”.

Scriitorii Luminița Melnic, Maxim Gradinari și Vitalie Gaiceanu, fiind întrebați, au abordat teme profesionale și personale, care sunt interconectate. Aceștia au împărtășit cu publicul gânduri despre inspirație, procesul creației literare și modul în care poezia poate surprinde esența umană.  

În cadrul întâlnirii, Angela Ursache, reprezentanta Secției de Cultură din Rezina, a oferit scriitorilor buchete de flori, exprimând recunoștința comunității pentru rolul acestora în promovarea literaturii. Totodată, aceasta a îndemnat scriitorii să colaboreze mai strâns cu bibliotecile din comunitate, pentru a apropia tinerii de lectură. „Obiectivul principal al scriitorului este însăși relația dintre comunitate și bibliotecă. Strategia noastră este de a dezvolta tinerele talente și de a crea punți între generații prin literatură”, a afirmat ea. 

Evenimentul s-a încheiat pe o notă emoționantă, odată cu interpretarea piesei „Ține-mă, Doamne, în palme de pace” de către Vitalina Cătană. 

Fotografii: Andrei Bordian