În cadrul primei semifinale a competiției FIRST LEGO League Challenge Moldova 2024, echipa „Just do it” de la Biblioteca Publică „Mihai Eminescu” din orașul Rezina a obținut premiul „Valorile fundamentale”. Competiția a avut loc sâmbătă, 17 Februarie, organizată la Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” din incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Din cele 23 de echipe participante, șase au trecut în marea finală, printre care și echipa de la Rezina.
„Proiectul nostru de inovare se axează pe faptul că, în zilele noastre, copiii nu citesc, dar preferă să privească videoclipuri, așa că ne-am gândit că creăm coduri cu book trailere, niște secvențe video scurte cu cea mai interesantă parte a cărții, iar dacă cititorii vor dori să afle ce se întâmplă mai departe vor trebui să citească cartea. Am discutat ideea cu scriitorul Iulian Filip și cu bibliotecarele, care ne-au spus că este una bună. Bibliotecarele ne-au spus și că ar putea fi organizate concursuri cu asemenea book trailere între autori, cititori și voluntari. Crearea robotului ne-a luat două luni. Nu ne-am așteptat că vom lua premiul, dar când au spus numele echipei „Just do it” nu am putut simți decât bucurie și mândrie față de mine și coechipierii mei”, spune Ștefan Bordian, membri al echipei „Just do it” de la Biblioteca Publică „Mihai Eminescu” din orașul Rezina.
Antrenorul echipei de la Rezina, Ghenadie Goncear, spune că îl bucură și îl motivează pasiunea copiilor pentru robotică.
„Au muncit foarte mult, dorind să se prezinte cât mai bine și acest fapt mă face să mă mândresc cu ei chiar și de nu luau premii mari. An de an se observă o prestație tot mai reușită a echipelor de robotică inclusiv și a echipei noastre și având în vedere că concurența devine tot mai acerbă, rezultatele frumoase de care dau dovadă copiii noștri vorbesc de la sine”, spune antrenorul Ghenadie Goncear.
Potrivit organizatorilor, anul acesta participă peste 500 de elevi și 117 antrenori, reprezentând 76 de echipe de robotică din țară, care au acceptat provocarea de a prezenta metode ingenioase de fuziune dintre artă și tehnologie, cercetând cum aceste două domenii pot interacționa, creând soluții unice și imaginative la provocările din lumea reală.
Preluarea integrală a conținutului jurnalistic, fără consimțământul redacției, este furt.