Campania națională „Tinerii pentru #Planetă” a ajuns pe 19 ianuarie curent și la Rezina, unde a avut loc un workshop la care au participat peste 20 de tineri din raion. Tema evenimentului a fost „Conștientizarea și înțelegerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă legate de Pământ și implementarea acestora la nivel național”. Activitatea face parte din cadrul proiectului „Green and Just Transition in Moldova”, implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM).
În calitate de facilitator a fost Dan Arnaut, membru de board al Consiliului Național al Tineretului din Moldova. El și-a îmbunătățit cunoștințele în domeniul ecologiei și a învățat metodologiile de predare a sustenabilității ecologice pentru tineri în cadrul mai multor proiecte internaționale. Toate aceste experiențe a decis să le împărtășească semenilor din Moldova. Anterior, Dan a desfășurat astfel de activități la Leova, Edineț și Cahul.
Pentru a se cunoaște mai bine, dar și pentru a face o introducere interesantă în subiect, participanții au făcut cunoștință în procesul unui joc interactiv, care a inclus și întrebări legate de mediu, cum ar fi: Cine a plantat cei mai mulți copaci? Cine folosește sticle reutilizabile? Cine utilizează torbițe ecologice? etc.
Apoi, facilitatorul i-a provocat pe tineri să formuleze o definiție a dezvoltării durabile. În acest context, a apărut întrebarea „cine și câte telefoane mobile a avut?”. Unii au spus că și-au schimbat smartphone-ul de mai multe ori, din diverse motive. Totuși, fiecare telefon pe care îl folosim astăzi poate deveni, în timp, un deșeu electronic, cu care ar trebui să știm cum să procedăm cu el. Învățătura acestui exercițiu, pe scurt, a fost că, în viață, e nevoie să schimbăm frecvent anumite lucruri, până găsim ceva mai bun și mai sustenabil.
Organizația Națiunilor Unite a stabilit 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, care reprezintă un plan global menit să sprijine continuarea vieții pe planeta noastră. Se consideră că acest plan este foarte necesar, deoarece, până în prezent, s-au utilizat prea multe resurse naturale.
Dintre cele 17 obiective, cinci sunt direct legate de mediu: Apă curată și igienă (Obiectivul 6), Consum și producție responsabilă (Obiectivul 12), Acțiune asupra climei (Obiectivul 13), Viață sub apă (Obiectivul 14) și Viață pe pământ (Obiectivul 15). Participanții au discutat despre percepția lor asupra fiecărui obiectiv. Iar în legătură cu Obiectivul 14, un tânăr a remarcat: „Să nu spălăm mașinile la Nistru”, evidențiind o realitate tristă, observată de tineri care nu pot rămâne indiferenți față de problemele de mediu.
De asemenea, s-a discutat despre actuala criză energetică. În timpul activității desfășurate la Palatul Raional de Cultură „Nicolae Lupov” lumina din sală a fost stinsă pentru a demonstra că, datorită geamurilor mari, lumina naturală este suficientă pe timp de zi. Recomandarea a fost să consumăm cât mai puțină energie sau strictul necesar.
Până la finalul workshop-ului, care a durat mai bine de trei ore, lumina a rămas stinsă, demonstrând că astfel de acțiuni simple poate să întreprindă fiecare dintre noi.
S-au identificat de comun acord și unele problemele ale secolului XXI, printre care: lipsa educației, problema plasticului, încălzirea globală, defrișarea copacilor, activitatea uzinelor, nepăsarea, gazele de eșapament, braconajul, poluarea apelor, nepăsarea, degradarea terenurilor agricole, epuizarea resurselor naturale, utilizarea focurilor de artificii etc.
Cei prezenți și-au exprimat opiniile despre durata de descompunere a recipientelor metalice. Unii au spus că durează 80 de ani, alții 100 de ani, iar alții – un milion. Adevărul este că un asemenea obiect se descompune într-o perioadă de timp între 200 și 500 de ani. Într-un mediu umed, procesul are loc mai rapid, iar într-un mediu uscat, mai lent.
Pentru o sticlă de plastic, răspunsurile au fost la fel de diverse, însă datele spun că aceasta se descompune în aproximativ 450 de ani. În ceea ce privește recipientele de sticlă, unii au considerat că nu se descompun deloc, însă răspunsul corect este că acestea au nevoie de aproximativ un milion de ani pentru a se descompune.
În continuare s-a vorbit despre conceptul 3R, care se referă la Reducere, Reutilizare și Reciclare. S-a explicat și s-au dat exemple din viața de zi cu zi, în ce mod putem oferi o a doua șansă obiectelor pe care le-am folosit. Spre exemplu, putem bea apă de mai multe ori din aceeași sticlă; putem face clumbe de flori sau să confecționăm decorațiuni din cauciucurile vechi; hainele deteriorate pot fi reutilizate în alte scopuri, iar cele în stare bună pot fi transmise din generație în generație sau dăruite celor care au nevoie. De asemenea, putem contribui la reducerea consumului de apă și energie scurtând timpul petrecut la duș. Exemple au fost multe, dar cel mai important este ca acestea să fie puse în practică.
După realizarea unui test ecologic și discuții despre problema sortării deșeurilor și abordarea subiectului legat de compostarea deșeurilor organice, participanții au format trei grupe, pentru a identifica acțiunile care pot asigura sustenabilitatea în diverse condiții: acasă, la școală, în comunitate, folosind conceptul 3R.
Spre finalul evenimentului, după un alt joc interactiv, Dan Arnaut le-a reamintit tinerilor din Rezina că pot să participe la concursul de fotografie „Tinerii pentru #Planetă” și a menționat că termenul de depunere a lucrărilor a fost prelungit până la 31 ianuarie 2025. Potrivit regulamentului, vor fi selectați 10 câștigători care vor primi titlul de Ambasador Media pentru #Planetă și vor fi premiați de către CNTM.
„Se vede că tinerii de la Rezina cunosc deja câte ceva despre sustenabilitate și mă bucur mult că împreună cu ei se poate de lucrat pentru a aprofunda cunoștințele lor împreună cu experiența mea și pentru a identifica noi acțiuni în urma cărora să avem o planetă mai sustenabilă. Urmează să avem o conferință națională unde va fi prezentată rezoluția tinerilor și noi vom cere administrațiilor publice locale și centrale ca să fie implementate anumite acțiuni”, a spus Dan Arnaut.
Proiectul „Green and Just Transition in Moldova” este implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Danemarca, cu suportul financiar al New Democracy Fund.