Recent, în satul Solonceni a avut loc o activitate de totalizare a proiectului „Hora la fântână”, care s-a desfășurat în aer liber, într-o zi însorită de duminică. Lângă o fântână proaspăt renovată, pe un teren bine amenajat, cu scaune și mese, cu expoziții interesante ale meșterilor populari din raion, s-au adunat sătenii împreună cu invitații de la Chișinău, fanfara „Plai Nistrean” din Rezina și Ansamblul folcloric „Sălcioara” al Căminului Cultural Solonceni.

Iată ce a spus în luarea sa de cuvânt Liuba Stavinschi, președinta Asociației Obștești „Plai Nistrean”: „Chiar dacă acum avem fiecare apă la robinet, ne-am gândit împreună cu dna Zinaida Bogaciuc, care este director de proiect, originară din satul Solonceni, că ar fi foarte bine să inițiem un lucru frumos: să reabilităm fântânile. Ca să ne întâlnim la fântâni, cu cântec și voie bună, ca să schimbăm o vorbă, așa cum o făceau bunicii noștri pe timpuri. Toate aceste realizări se datorează faptului că am avut un parteneriat frumos cu Administrația publică locală din comuna Solonceni, raionul Rezina și primăria satului Ofatinți, raionul Râbnița.”

Anatolie Chirtoacă, primarul comunei Solonceni, a spus că, acum mulți ani, în acest loc, în preajma fântânii, era o gunoiște: „Iată că apar niște oameni gospodari, cu suflet mare, care fac o „poveste” pe teritoriul nostru. Această „poveste” are un rezultat extraordinar. Tot ceea ce facem este pentru eternitate, căci cum se spune: „Veșnicia s-a născut la sat”. Eternitatea se naște din credință, speranță și dragoste: credința față de oamenii noștri, speranța într-un viitor mai bun și dragostea față de plaiul nostru, de natura noastră, de țara noastră.”

Cu un cuvânt de mulțumire a venit și primarul din stânga Nistrului, al satului Ofatinți, Alexandru Taban. Dânsul a mulțumit din suflet Asociației Obștești „Plai Nistrean”, care a inclus în cadrul acestui proiect și renovarea unei fântâni din satul Ofatinți, care, în curând va fi inaugurată festiv, într-o altă „Horă”.

După ce s-au dat diplome de apreciere celor mai activi participanți la proiect, i s-a oferit cuvântul doamnei Iulia Terpan, ofițera de proiect și reprezentanta UN Women Moldova: „Consider că acest proiect e unul foarte reușit și în spiritul proiectului nostru mai mare, deoarece Asociația „Plai Nistrean”, a reușit să unească ambele maluri ale râului Nistru și am vrea să avem cât mai multe proiecte de acest gen. Vreau să subliniez faptul că proiectul nostru promovează implicarea activă a femeilor în consolidarea păcii, în luarea deciziilor la nivel local și la nivel național. Inițiativa a venit din partea femeilor și le mulțumesc foarte mult doamnelor care s-au implicat și au mobilizat comunitățile din Solonceni și din Ofatinți. Vă doresc ca de la această inițiativă să pornească cât mai multe proiecte, care să aducă dezvoltarea comunităților de pe ambele maluri ale Nistrului.”

„Prin acest proiect, în primul rând, vreau să mulțumesc partenerilor noștri de la UN Women pentru încrederea acordată. Am finanțat 12 inițiative locale și toate din zona de securitate, 11 de pe malul drept și una în Bender, pe malul stâng”, a ținut să menționeze Liliana Porumb, reprezentanta Centrului CONTACT.

Secretara consiliului local Solonceni, Valentina Burdujan, a istorisit despre formarea Asociației Obștești „Plai Nistrean”, menționând și alte proiecte implementate cu succes: „Astăzi am ajuns să ne bucurăm la finele a încă unui proiect – „Hora la fântână” – datorită căruia a fost amenajată această frumoasă fântână. În cel mai apropiat timp o să mai avem ocazia de a ne întâlni. Vreau să aduc mulțumiri celor ce au contribuit de la început și până la sfârșit, în mod special donatorilor și celor care au pus umărul la construirea de la zero a acestei frumuseți.”

După partea festivă din cadrul activității, toți cei prezenți au dansat hora și au servit din bucatele pregătite pentru masa de sărbătoare.
Proiectul „Hora la fântână” a fost implementat de Asociația Obștească „Plai Nistrean” în cadrul proiectului „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale pe ambele maluri ale râului Nistru”, implementat în comun de către Oficiul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), PNUD, UN Women și finanțat prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Consolidarea Păcii (UN PBF).
Foto de Aculina Popa.
Preluarea integrală a conținutului jurnalistic, fără consimțământul redacției, este furt.






