De doi ani și jumătate, în zece sate din trei raioane învecinate, Trifești, Pripiceni-Răzeși, Peciște, Ignăței, Meșeni (din raionul Rezina), Răspopeni (din raionul Șoldănești), Scorțeni, Chiștelnița, Țînțăreni, Tîrșiței (din raionul Telenești) se întâmplă lucruri vrednice de luat în seamă. Într-un timp destul de scurt, oamenii din Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Trei Coline” au atras opt proiecte europene de susținere a populației rurale a RM, în care au acordat 40 de granturi cu peste 100 de beneficiari direcți. În acest an, 2024, în cadrul proiectului „Granturi pentru un viitor sustenabil”, pentru susținerea dezvoltării locale pe teritoriul localităților, au fost oferite mai multe granturi din fonduri europene, în valoare de 40 – 100 de mii de lei. Ce fel de proiecte sunt acestea și cine sunt fericiții câștigător aflați din cele ce urmează. Poate că în viitorul apropiat tu vei fi unul dintre ei.
Trifești, Rezina: A fost modernizată infrastructură de colectare a deșeurilor
Primăria Trifești a achiziționat aproape 80 coșuri stradale pentru gunoi. Proiectul „Sat curat cu deșeu colectat – Partea a III” include și instalarea a 25 de urne de gunoi în spațiile publice. Primarul Mihail Budurin a explicat că, în etapele anterioare, au fost implementate tomberoane pentru fiecare gospodărie și a fost amenajată gunoiștea. Acum, coșurile stradale vor fi amplasate pe pilonii de electricitate și în zonele aglomerate pentru a menține curățenia în spațiile publice. Locuitorii din Trifești sunt mulțumiți de proiect, considerând că aceste măsuri vor contribui la menținerea curățeniei în comunitate. Inițial, proiectul prevedea achiziționarea a 50 de coșuri și 25 de urne, dar scutirea de taxa pe valoarea adăugată a permis achiziția a 79 de coșuri, un rezultat bun pentru cele 250 de gospodării din sat.
Pripiceni-Răzeși, Rezina: Terasă de vară transformată într-un spațiu utilizabil și pe timp de iarnă
Dan Marchitan, antreprenor în comuna Pripiceni-Răzeși, a reușit să transforme terasa de vară a barului său într-un spațiu utilizabil pe tot parcursul anului. Proiectul a inclus izolarea terasei cu sticlă termopan, ceea ce va permite funcționarea barului și în sezonul rece. Această îmbunătățire nu doar că va crește confortul clienților, dar se așteaptă să dubleze sau chiar să tripleze numărul acestora. Marchitan, care a investit 100.000 lei în proiect, dintre care 60.000 lei au fost grant și 40.000 lei contribuție proprie, este entuziast în privința impactului acestui proiect asupra afacerii sale. Cu o anumită experiență anterioară în scrierea de proiecte, el a fost bucuros să afle că a câștigat și consideră acest grant ca o oportunitate semnificativă pentru dezvoltarea afacerii.
Ignăței, Rezina: Echipamente moderne pentru producția de mobilă
În satul Ignăței, Valentina Panuța, proprietara afacerii „ARTA METAL-CB”, și-a modernizat echipamentele din atelierul de tâmplărie. Proiectul a permis achiziția de utilaje moderne care fac procesul de producție mai eficient și mai puțin obositor. Această modernizare a echipamentului permite o creștere semnificativă a producției și îmbunătățirea calității produselor. Ion Panuța, meșterul din spatele afacerii, a explicat cum noile utilaje au ușurat munca și au crescut calitatea produselor. Ei sunt recunoscători pentru oportunitatea de a-și dezvolta afacerea și de a avea mai mulți angajați în localitate.
Peciște, Rezina: Servicii moderne de contabilitate pentru antreprenori
În Peciște, un proiect de mare însemnătate va aduce servicii moderne de contabilitate. Potrivit Ludmilei Belibova, managerul companiei „Rural Consulting SR”, aceasta deservește întreprinderi din cinci sate, Trifești, Pripiceni-Răzești, Meșeni, Ignăței și Peciște, genul principal de activitate fiind prestarea de servicii de consultanță financiară și evidență contabilă. Proiectul este menit să ajute la rezolvarea problemelor legate de birocrație și distanțe mari pentru antreprenorii din mediul rural. Ludmila Belibova s-a declarat entuziasmată pentru reușita acestui proiectul și intenționează să atragă tineri în comunitate prin crearea de noi locuri de muncă. Proiectul a inclus achiziția de echipamente moderne, cum ar fi imprimantă și softuri de contabilitate, pentru a îmbunătăți serviciile oferite.
Ignăței, Rezina: Inovație în industria mobilei – rășinile epoxidice
Serghei Gîrlea, un antreprenor din satul Ignăței, patronul „Mobil One” SRL, este pe cale să revoluționeze industria mobilei printr-o combinație inovatoare de tradiție și tehnologie avansată. Serghei va lansa un proiect ambițios care va introduce pe piață piese de mobilier unice realizate cu ajutorul rășinii epoxidice. Acest material îi va permite să creeze piese de mobilier personalizate, contribuind în același timp la dezvoltarea locală și la crearea de locuri de muncă.
Scorțeni, Telenești: 163 de tomberoane noi
Primăria Scorțeni a inițiat un proiect destinat amenajării a 163 de tomberoane pentru a răspunde problemelor legate de deșeuri.Tomberoanele vor fi distribuite strategic, iar Consiliul Local planifică stabilirea unei taxe de salubrizare pentru a asigura întreținerea lor pe termen lung. Primarul Ion Țurcanu a menționat că acest proiect va contribui la curățarea satului și va încuraja locuitorii să păstreze ordinea. Cu tomberoanele amplasate în zone cheie, inclusiv în fața bisericii și unităților comerciale, localnicilor le va fi mult mai ușor să gestioneze problema deșeurilor.
Țînțăreni, Telenești: Renovarea muzeului din sat – cu dragoste pentru istoria localității
Primăria Țînțăreni a obținut un grant pentru renovarea muzeului local. Proiectul, care se află aproape de finalizare, vizează mutarea muzeului dintr-o încăpere mică și inadecvată într-un spațiu nou, cu trei încăperi, complet modernizat. Primarul Dumitru Stoica a declarat că renovarea muzeului va contribui la creșterea atractivității satului, facilitând includerea localității în traseul turistic Chișinău-Soroca. Implicarea administrației gimnaziului și a bibliotecarei Ala Ambrosie, care a transformat o veche sală de lectură într-un spațiu destinat muzeului, a fost esențială pentru inițierea proiectului.
Răspopeni, Șoldănești: O antreprenoare din localitate își extinde afacerea cu ajutorul Uniunii Europene
Cătălina Ioncu, antreprenoare din satul Răspopeni, și soțul său Victor au reușit să își extindă afacerea cu ajutorul unui grant din cadrul programului „Granturi pentru un viitor sustenabil”, inițiat de GAL „Trei Coline”. Fondurile au fost folosite pentru achiziționarea unui echipament de ultimă generație destinat producerii cutiilor și ambalajelor din carton. Investiția totală a fost de 169.000 de lei, din care 100.000 lei au venit din grant, iar restul a fost acoperit din contribuția proprie. Cătălina Ioncu a explicat că acest echipament le permite să-și crească capacitatea de producție și să ofere produse de calitate clienților din țară și din străinătate. Pentru a-și consolida prezența pe piață, Ioncu a anunțat deschiderea unui showroom, unde clienții vor putea vizualiza întreaga gamă de produse. În paralel, antreprenoarea lucrează la un nou proiect pentru achiziționarea unui compactor de carton personalizat, cu scopul de a crește eficiența și de a angaja mai mulți lucrători în sat. Cătălina își încurajează colegii antreprenori să aplice pentru granturi: „Granturile sunt esențiale pentru dezvoltarea afacerilor și sunt binevenite. Îndemn tinerii să participe la astfel de proiecte”.
Ținem să precizăm că programul de finanțare a proiectelor pentru dezvoltarea zonelor rurale este implementat de Asociația Grupul de Acțiune Locală „Trei Coline”, în cadrul programului „EU4Moldova: Comunități Locale” finanțat de Uniunea Europeană, Guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei și implementat de către GIZ, ADA și SFPL în Moldova. Partenerii strategici ai Fondului sunt Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova, Agenția de Intervenții și Plăți pentru Agricultură și Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova.