Inspectorii de mediu din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului Rezina au desfășurat razii pe teritoriul raionului cu privire la verificarea și monitorizarea privind respectarea legislației de mediu de către persoanele fizice și juridice, în vederea neadmiterii utilizării iraționale a resurselor de apă de suprafață în lipsa Autorizației de Mediu pentru folosința specială a apei, precum și neadmiterea barării cursurilor de apă de suprafață, relatează Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
În cadrul acestor acțiuni au fost identificate două cazuri de utilizare neautorizată a resurselor de apă din râulețul Blănărița satul Slobozia – Horodiște, r-nul Rezina pentru irigarea culturilor agricole în lipsa Autorizației de folosință specială a apei cu bararea cursului de apă.
Barajele de cursul de apă a râulețelor reprezintă zăgaz de pământ, pentru a ridica nivelul apei pentru a iriga. Pe aceste cazuri depistate s-au întocmit două procese-verbale cu privire la contravenție.
Fapta contravențională – încălcarea regulilor de folosire a apei, două acte de inspectare, cu prescrierea indicațiilor obligatorii (Se interzice utilizarea irațională a resurselor de apă în lipsa Autorizației de Mediu pentru folosința specială a apei). Barajele de pe cursul râulețului Blănărița au fost lichidate. Persoanele care au comis fapta contravențională au recunoscut faptul încălcării legislației.
Acțiunile de utilizare neautorizată a resurselor de apă nu rămân nepedepsite. Inspectoratul pentru Protecția Mediului monitorizează constant situația și ia măsuri împotriva celor care încalcă legislația de mediu.
Sursa foto: ipm.gov.md