Știri

Caz de violență în familie soldat cu deces la Rezina

Violența în familie a dus la decesul unei tinere în vârstă de 30 de ani din satul Bușăuca, raionul Rezina. Incidentul tragic a avut loc la data de 28 februarie 2024, când concubinul i-a provocat leziuni corporale grave, care au dus la decesul victimei.

Concubinul a fost reținut de oamenii legii și este acuzat conform Articolului 2011 din Codul penal al Republicii Moldova, riscând o pedeapsă cu închisoare de la 12 la 15 ani. Peste o lună de la ziua comiterii crimei, pe 27 martie 2024, dosarul penal a fost transmis către Procuratura raionului Rezina, pentru a fi expediat în instanța de judecată.  

Reprezentanții Secției de urmărire penală al IP Rezina, la moment, se abțin de la dezvăluirea altor circumstanțe ale crimei pentru a nu periclita bunul mers al anchetei.

Preluarea integrală a conținutului jurnalistic, fără consimțământul redacției, este furt.