Echipa de jurnaliști de la „Rezina în Obiectiv” este una foarte tânără, cu vârste cuprinse între 15 și 22 de ani, originari din orașul Rezina și din cinci sate din raion. Ambiția administratorului acestui portal media, jurnalistul Andrei Bordian, originar și el din raionul Rezina, este să aibă în fiecare din satele raionului câte un tânăr corespondent. În cadrul proiectelor dezvoltate de „Rezina în obiectiv” acești tineri au fost instruiți în domeniul jurnalismului și, concomitent, au creat conținut, în funcție de timpul liber pe care îl au și a abilităților obținute, desigur. Bineînțeles că orice bună reușită trebuie și răsplătită, așa că trofeul comun pentru cei 11 tineri rezineni a fost, în intervalul 8-11 martie (care a coincis cu vacanța de primăvară) o călătorie de studiu la București. Toate cheltuielile au fost acoperite de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate.
Pentru că am fost, alături de Andrei Bordian, unul dintre însoțitorii acestui grup de tineri, în cele ce urmează voi desfășura povestea acestei călătorii sub forma unor note de jurnal.
Vineri, 8 martie 2024.
La ora 8.40 aterizăm, tot grupul, pe Aeroportul Otopeni. Zborul de la Chișinău la București a durat vreo 45 de minute. Mai repede decât ajungi în zilele aglomerate de la Botanica în Centru, spre exemplu. Pentru mine, dar și pentru cei mai mulți din grupul de tineri de la Rezina, a fost și primul zbor cu avionul, o mică probă de curaj care ne-a lăsat impresii foarte bune. Deci, vom mai zbura!
După ce trecem controlul vamal, Andrei merge să ne procure tuturor abonamente pentru transportul public. La București e foarte comod, pentru că îți poți lua acest abonament pe perioade mai scurte de timp. De la Aeroport ne deplasăm cu autobuzul 100 în sectorul 2, unde își are sediul redacția „Gen, Știri”, ținta călătoriei noastre.
În stația unde trebuie să ieșim ne așteaptă Melania Țuicu, de la Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate, care ne conduce la sediul redacției. Aici tinerii noștri urmează să aibă două zile de instruiri privind crearea de știri pentru TikTok și Instagram, specialitatea redacției „Gen, Știri”, care este un canal de știri creat de tineri profesioniști, specializat în comunicare prin intermediul acestor platforme de social media. Echipa, formată exclusiv din tineri, studenți și masteranzi, analizează, explică și descrie evenimentele într-o manieră mai informală și mai captivantă, oferind un produs media creat de tineri pentru tineri și pe gustul tinerilor. Altfel spus, e o modalitate de a folosi platformele de social media nu doar pentru distracție, ci și în scopuri utile, de informare în cazul de față. Asta, de fapt, urmează să învețe a face, timp de două zile, tinerii de la Rezina.
Gazdele ne întâmpină cu căldură și, după cum este obiceiul la toată suflarea românească, suntem invitați la o masă cu de toate, care e și dejun, și un fel de prânzișor – cum nu se poate mai potrivit, ținând cont de faptul că ne-am trezit cu toții foarte devreme.
Pentru început, ambele echipe, „Gen, știri” și „Rezina în obiectiv”, se prezintă reciproc, făcând în același timp cunoștință cu rezultatele obținute până la momentul întâlnirii. Gazdele noastre sunt Alexandra Clapa, redactor-șef, Daria Oglan, Rareș Antal, Rebecca Popescu, Denisa Cotor, Sorana Horișa și Dana Georgescu. Dacă intrați pe canalele lor de TikTok și Instagram veți avea posibilitatea să-i cunoașteți și voi și să-i vedeți „în acțiune”.
Pe parcursul zilei, Rareș Antal, un tânăr de numai 19 ani, student la filozofie, membru de bază al echipei, le face cunoștință rezinenilor cu posibilitățile platformei, adică un pic de teorie, iar colega sa, Rebecca Popescu le explică, la modul practic, cum fac ei știrile pe TikTok și le va propune oaspeților primele exerciții practice. Cu pauze de ceai și cafea, cu glume și mici distracții, cele două grupuri de tineri au prilejul să se cunoască mai bine. Observ că rezinenii sunt tot mai intrigați și captivați de ceea ce aud și văd.
La ora 18.00 ne deplasăm către hotelul unde urmează să fim cazați, câteva stații cu transportul public. Înțeleg că e o decizie foarte bună să ne deplasăm anume așa, pentru că astfel avem posibilitatea să vedem mai bine Bucureștiul. Cei mai mulți dintre noi suntem pentru prima dată aici. Hotelul, nu prea mare, decent, primitor, este situat pe o străduță tihnită ce dă în Calea Moșilor, care îmi amintește, prin arhitectura blocurilor, de Chișinău, în special de Ciocana. După ce ne cazăm, avem răgaz preț de o oră, după care pornim iar prin București, fiind invitați să luăm cina la un pub din strada Mântuleasa, nume care îmi amintește desigur de romanul lui Eliade, ceea ce-mi face, oarecum, familiare locurile prin care trecem. Localul e o casă veche, de epocă, „tăinuită” între două blocuri cu multe nivele și nu prea se vede din drum. Urcăm pe o scară destul de răsucită și oarecum misterioasă ce duce la mansarda casei, unde urmează să luăm masa. Însuși proprietarul pubului, un domn foarte drăguț, ne pune muzică rock, ne aduce apă și sucuri și ține să ne servească personal cina. La întoarcere luăm un tramvai și asta e încă o experiență captivantă pentru grupul nostru.
Sâmbătă, 9 martie 2024
Ziua începe devreme, dejunul ne este servit la hotel, după care mergem cu toții la redacția „Gen, știri”, unde suntem așteptați. Ziua se arată, chiar de dimineață, caldă și însorită, ceea ce nu face decât să ne bucure.
La redacție, prima „lecție” este susținută de Alexandra: Gen Z și știrile. Apropo, Generația Z, sau Gen Z, potrivit Wikipedia, ar fi „cohorta demografică ce se succede milenialilor (sau Generației Y) și precede Generația Alpha. Nașterea celor din această generație a început în anul 1989 și s-a terminat în anul 2012.” Una dintre caracteristicile definitorii pentru această generație e că au folosit tehnologiile digitale de la o vârstă foarte fragedă, fiind familiarizați cu internetul și social media. Pe scurt, și bucureștenii, și rezinenii fac parte din aceeași generație și, prin urmare, au ce-și împărtăși unii altora. În același spirit pronunțat generaționist a continuat și restul zile, tinerii discutând diferite aspecte teoretice și practice ale utilizării platformele TikTok și Instagram. Eu, fiind dintr-o generație mai „vechișoară”, chiar dacă am fost de față la toate aceste discuții, mă tem că n-am devenit foarte familiară cu toate terminologiile, metodologiile și tehnologiile vizate, însă tinerii colegi de „Rezina în obiectiv”, către sfârșitul zilei, aveau deja și texte, și știri pentru TikTok, făcute de ei în maniera „Gen, știri”. Am observat că în cele două zile reușiseră să se atașeze destul de mult de știriștii/tiktok-erii bucureșteni. La finele celor două zile de instruiri au ținut neapărat să-i invite, la rândul lor, să vină în ospeție la Rezina.
În această zi, am cunoscut-o pe Ana-Maria Giumanca, angajată a Fundației Friedrich Naumann, care ne-a însoțit pe parcursul serii mai întâi la cină, în una din rețelele populare de pizzerii ale Bucureștiului, „Pizza Hut”, apoi la teatru. Vine să ne însoțească și Melania, biletele sunt la ea. Organizatorii călătoriei ne-au făcut surpriza de a ne duce la un spectacol al Teatrului „Odeon”, „Nu vorbim despre asta”, în regia Adinei Lazăr, după o piesă de Adriana Felseghi. „Piesa este o confesiune a descoperirii de sine, a unor tineri adulți care s-au maturizat „după̆ ureche”, fără să aibă̆ vreun manual de utilizare al vieții, în contextul unei societăți în schimbare și disecă toate acele subiecte incomode – neînțelegerea propriei identități, sexualitatea, abuzul fizic și emoțional, relațiile de familie disfuncționale – ascunse sub preș̦. (…)” (https://teatrul-odeon.ro/spectacol/nu-vorbim-despre-asta/). Într-un fel, aș putea spune că acest refren generaționist, în surdină, cumva, ne-a însoțit cam pe durata călătoriei. Sau, cel puțin, asta a fost impresia mea.
Duminică, 10 martie 2024
Pentru ziua de duminică avem în program un tur ghidat prin centrul vechi al Bucureștiului. Adriana Steau, cea care ne-a pregătit programul extraordinar al acestei călătorii (pentru care îi mulțumim încă o dată din suflet) vine să ne ia de la hotel imediat după dejun. Lângă Biserica Sf. Gheorghe Nou ne întâlnim cu Gabriela, o bucureșteancă get-beget, cum ni se prezintă chiar ea, care va fi ghidul nostru. Primul obiectiv pe care aveam să-l vizităm a fost Kilometrul 0, situat chiar în fața bisericii, un monument ce reprezintă un bazin în centrul căruia se află o roză a vânturilor, între razele căreia sunt gravate denumirile principalelor provincii istorice românești: Ardeal, Banat, Basarabia, Bucovina, Dobrogea, Moldova, Muntenia și Oltenia. În centrul rozei, este plasată o sferă încinsă pe circumferință cu un brâu pe care sunt reprezentate semnele zodiacului, iar pe lateralele de piatră ale bazinului în care stă puțin scufundată roza sunt săpate denumirile unor orașe ale României și distanțele, pornind din Kilometrul 0 până la ele. A fost emoționant pentru noi toți, probabil, să descoperim printre orașele ale căror denumiri sunt gravate pe acesta Chișinăul, Orheiul, Tighina, Cahulul… Autorii monumentului sunt arhitectul Octav Doicescu și sculptorul Constantin Baraschi și ținem să vă amintim că, la momentul instalării acestuia, în 1936, Basarabia se afla în componența Regatului României.
Străbatem la pas tot centrul istoric al orașului, admirând edificiile vechi cu fațade deosebit de frumoase, atinse de patina timpului și Gabriela ne dezvăluie o sumedenie de istorii și povești despre oamenii care ne-au lăsat toate aceste comori. Ne oprim uluiți în fața edificiului Palatului Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, construit între anii 1921-1927, după planul arhitecților Grigore Cerchez (în calitate de arhitect diriginte) și Iorgu Ciortan (arhitect secund), un edificiu remarcabil din toate punctele de vedere. Apoi facem un popas în Piața Revoluției, aflăm, printre altele, povestea statuii ecvestre a Regelui Ferdinand, a Spitalului Clinic Colțea, care este și el o bijuterie arhitecturală. Cineva dintre tinerii mei colegi remarcă faptul că acesta seamănă mai mult a muzeu decât a spital și chiar așa este. Apoi ajungem iar la Teatrul Odeon, pe care l-am vizitat în seara precedentă și pe care, astfel, avem ocazia să-l vedem și la lumina zilei.
Excursia noastră ia sfârșit la Muzeul Comunismului, așa cum s-a manifestat acesta în România, cu cultul personalității lui Ceaușescu etalat pe toți pereții. Aici ți se permite să „guști” din aerul, destul de tare, al epocii respective, poți nu doar să atingi exponatele, ci chiar să îmbraci obiectele de vestimentație caracteristice acelei epoci, fapt care observ că le place mult „tovarășilor” de călătorie.
În orele care au rămas până la cină, pe care o vom lua la un restaurant chinezesc, fiecare are libertate de mișcare, eu profitând de acest răgaz ca să mă întâlnesc cu o bună prietenă stabilită de ceva timp aici, la București.
Luni, 11 martie 2024
Mă trezesc dimineața cu gândul că astăzi plecăm acasă. Sentimentul este destul de confuz, ca la Arghezi, „voiai să pleci, voiai și să rămâi…”. Astăzi nu mai avem nevoie de abonamente pentru transportul în comun, care au și expirat, de fapt. După dejun, vine Adriana, cu un microbuz să ne ia și să mergem să vizităm Palatul Parlamentului. În drum ne oprim pentru o jumătate de oră la Biblioteca Națională, un edificiu impunător, cu săli de lectură spațioase și foarte luminoase, dotate după ultimele cerințe în domeniu. Din ferestrele bibliotecii se vede Dâmbovița, care îmi pare foarte frumoasă și bine amenajată, cel puțin pe porțiunea pe care reușim noi să o vedem.
La Palatul Parlamentului, grupul nostru a avut o scurtă întâlnire cu deputata USR Diana Buzoianu, care ne-a vorbit despre activitatea pe care o desfășoară în Parlamentul României și a răspuns la întrebările tinerilor, după care am avut un tur ghidat al Palatului. Acesta, numit de Ceaușescu, ironic, aș spune, Casa Poporului, în fapt, trebuia să fie un semn al puterii sale nelimitate. S-au alocat sume de bani și resurse materiale uriașe pentru acest proiect gigantoman. Trebuie să recunosc că nu poți să privești impasibil la grandoarea acestui edificiu, cu uriașele sale cantități de marmură folosite pentru pardoseli, pereți, scări, marmură de toate culorile și nuanțele, extrasă toată din munții României; de ușile și ferestrele imense, de sălile nenumărate prin care am umblat vreo trei ore fără să le mai dăm de capăt. Unul dintre băieți a făcut și o glumă: de s-ar fi ascuns Ceaușescu în palatul acesta, nu-l mai găsea nimeni în veci!
După prânzul pe care l-am luat tot acolo, la Palat, ne-am luat rămas bun de la amfitrioanele noastre, Adriana, Melania și Ana-Maria, și ne-am îndreptat spre Aeroportul Otopeni, obosiți cu toții, dar fericiți. Am avut patru zile pline de impresii noi, în care am legat noi cunoștințe, am învățat, ne-am distrat și ne-am cunoscut unii pe alții mai bine. În Aeroport – încă o surpriză, de astă dată neprogramată: ne-am întâlnit cu interpretul Gabriel Nebunu, care văzându-i pe tinerii de la Rezina așezați care și cum și pe unde (din lipsă de scaune), i-a „mirosit” pe dată: „Sunteți jurnaliști, așa-i?!” Adică, în opinia lui, jurnaliștii sunt capabili să-și găsească locul în orice condiții, dacă am înțeles corect. Că o fi, că n-o fi așa, tinerii noștri au fost bucuroși să facă poze cu artistul, lucru ce se întâmpla chiar înainte de îmbarcarea în avion. Zborul a fost, parcă, și mai scurt la întoarcere. Nici n-am reușit să ne speriem bine, că am și aterizat! Astfel, am rămas – eu, cel puțin – cu senzația că Bucureștiul e mai aproape de noi decât credem…
De fapt, el e chiar în inima noastră, a tuturor celor care am făcut împreună această frumoasă călătorie și care desigur că o să-i ducem dorul.
Ana Struță, redactor voluntar „Rezina în Obiectiv”
