Un bărbat din raionul Rezina a fost condamnat pentru corupere activă, după ce a încercat să mituiască polițiștii cu 400 de lei pentru a evita sancționarea contravențională. Incidentul a avut loc la începutul lunii februarie 2026, după ce acesta a fost stopat de un echipaj de poliție în timp ce conducea o căruță care se deplasa neuniform printr-o localitate din raion. În urma testării alcoolscopice s-a constatat că bărbatul avea o concentrație de 0,52 mg/l alcool în aerul expirat, iar pentru a „scăpa” de pedeapsă a insistat să ofere bani polițiștilor.
Conform sentinței, în timpul documentării cazului, bărbatul ar fi încercat să ofere polițiștilor două bancnote a câte 200 de lei pentru a nu fi sancționat. Deși a fost avertizat că asemenea acțiuni constituie o infracțiune, acesta ar fi plasat banii într-o mapă cu acte a agentului constatator.
La dosar au fost anexate declarațiile polițiștilor și ale martorilor, procese-verbale de cercetare la fața locului, precum și înregistrări video realizate în timpul intervenției. Potrivit probelor examinate de instanță, bărbatul ar fi insistat în repetate rânduri să ofere bani pentru a evita întocmirea procesului-verbal.
Instanța a stabilit că fapta întrunește elementele infracțiunii de corupere activă, prevăzută de articolul 325 alineatul (1) din Codul penal.
Prin sentința pronunțată la 26 mai 2026 de Judecătoria Orhei, sediul Rezina, bărbatul a fost amendat cu 30.000 de lei. Totodată, instanța a dispus confiscarea celor două bancnote a câte 200 de lei, considerate corpuri delicte.
Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.

