Știri

Și-a rănit concubinul după ce i-a înfipt un foarfece în zona gâtului

O femeie dintr-un sat din raionul Rezina a fost condamnată pentru violență în familie, după ce și-a agresat concubinul și l-a rănit în zona gâtului cu un foarfece. Sentința a fost pronunțată pe 28 aprilie 2026 de Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

Potrivit hotărârii instanței, incidentul s-a produs pe 14 ianuarie 2026. Aflată în stare de ebrietate alcoolică, în timpul unui conflict, femeia i-a aplicat concubinului său o lovitură cu un foarfece în regiunea gâtului, provocându-i o plagă tăiată. Leziunile au fost catalogate drept vătămare ușoară a sănătății.

În cadrul procesului, inculpata și-a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, fără administrarea de probe suplimentare. Aceasta a declarat că regretă cele întâmplate și a confirmat că fapta a fost comisă pe fondul consumului de alcool și al unui conflict de cuplu.

Din probele administrate reiese că între cei doi existau frecvent certuri, alimentate de gelozie și consum de alcool. În seara incidentului, după o dispută, bărbatul a fost observat sângerând, iar un martor a apelat serviciile de urgență.

Deși victima a declarat că nu are pretenții față de concubină, instanța a stabilit că fapta a fost comisă intenționat și întrunește elementele infracțiunii de violență în familie.

La stabilirea pedepsei, judecătorul a ținut cont de faptul că femeia nu are antecedente penale, și-a recunoscut vina și s-a căit. Ca circumstanță agravantă a fost reținută starea de ebrietate în momentul comiterii faptei.

În final, instanța a condamnat-o la 120 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, iar, în cazul în care va evita executarea pedepsei, aceasta poate fi înlocuită cu închisoare.

Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.