Jurnalism comunitar Reportaje

„Strada Noroaielor” din Boșernița rămâne abandonată de autorități

Pe 29 mai 2025, redacția „Rezina în Obiectiv” a transmis o scrisoare către Parlamentul, Guvernul și Președinția Republicii Moldova, prin care a adus în atenția autorităților centrale o problemă gravă și de durată cu care se confruntă locuitorii din partea de sus a satului Boșernița din raionul Rezina, mai exact cei care locuiesc pe strada numită „a Poienilor” sau mai degrabă „a Noroaielor”, despre care redacția noastră a mai scris. Am purces la această acțiune după ce autoritățile locale au ignorat repetat  această problemă, invocând de fiece dată lipsa banilor. 

Autoritățile centrale nu au făcut nimic altceva decât să remită solicitarea noastră către autoritățile locale de la Rezina, care spun că „acest proiect este o prioritate importantă pentru comunitatea locală”, dar nici de această dată nu au banii necesari (sau poate nu au voința necesară) să repare acest drum. Consiliul raional spune că, la Primăria Rezina, ar fi totuși niște milioane disponibile, însă informația s-a dovedit a fi una falsă.

În ciuda multiplelor demersuri făcute de locuitori către Primăria orașului Rezina și a promisiunilor repetate din partea administrației publice locale, nici până astăzi nu s-au întreprins acțiuni concrete pentru reabilitarea drumului. Situația afectează grav mobilitatea și calitatea vieții oamenilor, în special a familiilor cu copii mici, a persoanelor în vârstă și a celor fără mijloace de transport proprii. Locuitorii sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare pentru reparațiile frecvente ale mașinilor sau pentru deplasări cu taxiuri, ale căror șoferi, deseori, refuză să urce pe această porțiune de drum. La fel, nici ambulanța nu poate ajunge aici în cazurile de urgență, fiind înregistrate mai multe astfel de incidente.

„Considerăm că statul are datoria să asigure condiții minime de infrastructură pentru toți cetățenii săi, indiferent de numărul lor sau de localitatea în care trăiesc. Într-o Moldovă europeană, care tinde spre integrarea în Uniunea Europeană, asemenea inechități și neglijențe trebuie corectate urgent. Locuitorii din Boșernița nu cer privilegii, ci dreptul la o viață demnă, la acces liber și sigur spre propriile case, la servicii de transport și sănătate accesibile”, a scris  „Rezina în Obiectiv” în scrisoarea adresată Parlamentului, Guvernului și Președinției Republicii Moldova.

În acest context, redacția noastră a solicitat autorităților centrale să analizeze posibilitatea unei intervenții directe în vederea identificării unor soluții de finanțare pentru reparația drumului de pe strada Poienilor, inclusiv să transmită un mesaj ferm administrației locale din Rezina privind responsabilitatea față de cetățeni și necesitatea asigurării unui acces egal la serviciile publice de bază.

Guvernul a transmis solicitarea noastră spre examinare către Consiliul raional Rezina și Primăria Rezina. Și Parlamentul a remis spre examinare Consiliului raional Rezina. Iar Președinția a remis scrisoarea noastră către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a Republicii Moldova. În concluzie, efortul nostru a fost, practic, în zadar.

Și Consiliul raional Rezina a decis să remită demersul Secretariatului Parlamentului și scrisoarea noastră către Primăria Rezina, indicând următorul motiv: „Reieșind din faptul că Consiliul raional Rezina nu dispune de resurse financiare predestinate acestui scop, fiind în imposibilitate de a acorda mijloace financiare din fondul rutier, se solicită Primăriei Rezina să intervină pentru soluționarea, în limita posibilităților, problemei în cauză.”

Secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Angela Țurcanu, ne-a comunicat că „repartizarea resurselor financiare pentru administrarea, reparația și întreținerea străzilor din intravilanul localității este de competența autorităților administrației publice locale a orașului Rezina, în funcție de prioritățile fixate la nivel local, în limita bugetului alocat.”

Deși autoritățile centrale au redirecționat demersul nostru către administrația publică locală, problema rămâne, deocamdată, fără o soluție concretă. 

„Primăria orașului Rezina consideră că acest proiect este o prioritate importantă pentru comunitatea locală și susține necesitatea executării lucrărilor de reparație, însă, conform devizului estimativ de cheltuieli, valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 3 950 740,57 lei, sumă care depășește capacitatea fondului rutier alocat pentru anul 2025, în sumă de 3 558 800 lei, ceea ce face imposibilă susținerea financiară a acestui obiectiv exclusiv din sursele bugetului local.

Menționăm că fondul rutier alocat pentru anul 2025 a fost distribuit pentru alte lucrări planificate anterior, după cum urmează: lucrări de renovare a drumului de acces la gunoiștea din or. Rezina, lucrări de renovare a drumului str. I. Miciurin, or. Rezina, și contribuția la proiectul „Renovarea străzilor Voluntarilor, 8 Martie și trotuarelor adiacente, or. Rezina”, în cadrul programului guvernamental „Europa este aproape”.

Prin urmare, solicităm sprijinul financiar din partea Consiliului raional Rezina, precum și identificarea unor surse de cofinanțare din bugetul de stat, pentru a putea implementa acest proiect necesar comunității din satul Boșernița.

Ne exprimăm întreaga deschidere pentru colaborare instituțională și participarea la eventuale inițiative comune de atragere a finanțării necesare”, se arată în răspunsul oficial al Primăriei Rezina.

După ce Consiliul raional Rezina a examinat solicitarea primăriei privind sprijinul financiar pentru reparația străzii Poienilor din satul Boșernița, a comunicat că soldul disponibil al Consiliului raional Rezina este de doar 555 000 lei și că nu are posibilitatea de a acorda mijloace financiare din fondul rutier.

„Prin urmare, Primăria Rezina, având posibilități financiare, soldul mijloacelor bănești nerepartizate fiind de 7 160 980 lei și venituri din realizarea terenurilor – 3 490 340 lei, ar urma să întreprindă măsuri pentru reparația străzii Poienilor din satul Boșernița”, se arată în răspunsul parvenit de la Consiliul raional Rezina.

După recepționarea acestui răspuns oficial, pe 24 iunie curent, imediat am transmis la Primăria Rezina un e-mail prin care am cerut să ne confirme dacă este adevărată informația cu privire la sumele de bani menționate în răspunsul Consiliului raional Rezina. Ne referim la soldul mijloacelor bănești nerepartizate de 7 160 980 lei și venituri din realizarea terenurilor de 3 490 340 lei și cum planifică concret Primăria Rezina să valorifice acești bani.

Deoarece nu am primit niciun răspuns, la data de 10 iulie redacția noastră a transmis o solicitare oficială către Primăria Rezina, care, la insistențele noastre, ne-a oferit un răspuns cu o ușoară întârziere, fără de care nu am fi putut publica acest material.

Era foarte important să verificăm dacă această informație este veridică sau nu. În final, am aflat că informația este falsă. Mai exact, mijloacele financiare din soldul disponibil, format la 1 ianuarie 2025, inclusiv din vânzarea terenurilor proprietate publică în domeniul privat, au fost repartizate pentru contribuții financiare la implementarea a trei proiecte și pentru realizarea obiectivelor strategice.

„În prezent, Primăria orașului Rezina nu dispune de mijloace bănești nerepartizate în valoare de 7 160 980 lei, inclusiv din venituri din vânzarea terenurilor în valoare de 3 490 340. Informația pe care o dețineți este una falsă.

Consider că scopul unei asociații de presă este de a contribui la diminuarea efectelor și a impactului informațiilor false și manipulatorii din partea furnizorului, inclusiv de a dezvolta capacitatea cetățenilor de a analiza și reacționa critic la informațiile recepționate”, spune primarul orașului Rezina, Simion Tatarov.

Conform informațiilor de pe portalul e-Cadastru, pe strada Poienilor din Boșernița sunt înregistrate în jur de 50 de gospodării, dintre care 36 de case sunt locuite, inclusiv de vreo 17 familii tinere cu copii minori la întreținere. Celelalte case sunt pustii.