Jurnalism comunitar Reportaje

Pe malul Nistrului, dar fără plajă: Solonceni caută soluții pentru un loc de odihnă  

Satul Solonceni din raionul Rezina este amplasat pe malul râului Nistru. În special în sezonul estival, când localnicii, dar și vizitatorii își doresc să se odihnească pe malul Nistrului, să se scalde sau să se plimbe în liniște, la aer curat, revine aceeași problemă, care persistă de ani buni: nu există nici măcar un loc amenajat, nemaivorbind de o plajă la care toți visează. În lipsa acestor condiții, oamenii se descurcă cum pot și, de fiecare dată, oftează din greu, întrebându-se: oare când se va face ceva pentru rezolvarea problemei?

Cu această întrebare ne-am adresat Primăriei Solonceni, de unde am aflat că în sat,  pe malul Nistrului, există un teren ce ar putea fi transformat într-o plajă amenajată, iar ceea ce împiedică realizarea acestui proiect este faptul că la moment terenul nu se află în gestiunea Primăriei Solonceni.

Odată cu implementarea mai multor proiecte în localitate, ideea de a construi un parc cu o plajă amenajată nu a putut fi trecută cu vederea de primarul comunei Solonceni, Anatolie Chirtoacă.

În procesul de pregătire a documentelor pentru depunerea proiectului privind construcția și amenajarea locului destinat odihnei, primarul a constatat că o parte din acest teren a fost transmis Agenției „Apele Moldovei”. 

„Este vorba despre o suprafață de 1,494 hectare. Terenul a fost transmis în gestiunea acestei instituții în urma unor măsurători cadastrale efectuate în 2018. Considerăm că acest transfer a fost făcut ilegal și depunem toate eforturile pentru a-l recupera”, a declarat primarul.

Dacă terenul va fi redobândit, autoritățile locale din Solonceni intenționează să construiască un parc și o plajă amenajată, care va putea deveni un punct de atracție  pentru localnici și turiști. 

Problema lipsei plajelor amenajate nu este specifică doar satului Solonceni. Situații similare se regăsesc și în alte localități din raionul Rezina, amplasate pe malul Nistrului, precum orașul Rezina și satele Tarasova, Boșernița, Ciorna, Saharna, Lalova, Buciușca și Țipova.  

Fotografii: Alexandru Cebotari