,,În Dumnezeu voi lăuda graiul, în Dumnezeu voi lăuda cuvântul (Ps. 55,10)
În 2008, s-au împlinit 320 de ani de la prima traducere integrală, în limba română, a Bibliei. Cu acest fericit prilej, inclusiv al împlinirii a 500 de ani de la apariția primului Liturghier tipărit pe teritoriul țării noastre, în acel an aniversar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca 2008 să fie dedicat Sfintei Scripturi și Sfintei Liturghii.
Mai mult, la an aniversar s-a înfăptuit retipărirea ediției sinodale a Sfintei Scripturi din 1988. În cuvântul său înainte la noua ediție a Bibliei, care este, după cum se știe, Cuvântul lui Dumnezeu descoperit omului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se referă la necesitatea comemorării celor care au trudit, de-a lungul anilor, la traducerea și tipărirea Sfintei Scripturi în limba romînă, deoarece traducerea Bibliei în limba proprie a fiecărui popor înlesnește însușirea mai bună a mesajului evanghelic.
Să luăm aminte, în acest sens Preafericitul Părinte Daniel ne spune\reamintește un lucru important: „Să ne aducem aminte că Sfântul Duh, la sărbătoarea Cincizecimii, a sfințit limbile neamurilor, făcându-le vase vrednice să primească și să mărturisească pe Dumnezeu-Cuvântul în specificitatea cuvintelor lor. În acest sens, putem spune că traducerea textelor sfinte de către alte popoare în limba lor proprie a constituit și pentru poporul român un îndemn, ca orice faptă pilduitoare care cheamă la săvârșirea binelui”.
Mergem mai departe spre a ne convinge că limba nu este numai sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, ci, mai ales, dar ceresc, păzit cu dragoste dumnezeiască. Un exemplu semnificativ: în „Cuvânt la Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri” e specificat clar, la capitolul despre cetele îngerești și ierarhiile lor, anume care sfântă putere e rânduită spre împlinirea dumnezeieștilor porunci. Începătoriile, bunăoară, care sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, îi „rânduiesc spre îndreptarea a toată lumea și păzirea împărățiilor și a domniilor, a ținuturilor, a popoarelor, neamurilor și a limbilor; căci fiecare împărăție, neam și limbă are deosebit păzitor și îndreptător al întregii sale laturi pe un înger din această ceată îngerească ce se zice începătorie”.
Pe bună dreptate, Limba Română nu e numai locul unde ne întâlnim cu Țara, dar e și locul unde ne întâlnim cu cele sfinte. O întâmplare din experiența vrednicului de pomenire Mina Dobzeu, istorisită în cartea
„Pentru o Biserică dinamică”, vine să confirme acest lucru. Autorul, însă,ține să ne atenționeze că nu vine cu ceva nou, ci cu ceea ce învață Sfânta Biserică de veacuri. Așadar, luăm cunoștință: „Eram la Schitul Brădicești încă, prin anii 1947-1949-1953. Într-o noapte, după ce îmi făcusem rugăciunea după miezul nopții și îmi continuam încă rugăciunea, aud în chilia mea un cor îngeresc ce cânta pe trei voci, pe o melodie foarte plăcută, pe care n-am putut s-o rețin (era prea frumoasă). Și ce cântau? Și cum? Cântau în românește, deoarece pentru noi, românii, se făcea această cântare. O cântare cunoscută nouă, pe care am învățat-o de la îngeri. Și chiar așa o și numim: „Cântare îngerească” Și aceasta e așa: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi…” Această cântare a cântat-o acest cor de îngeri de trei ori. Apoi, un singur înger a recitat: „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh; Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin!”, urmând cu finalul: „Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”, și rostind încă o dată recitativ: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi”, adăugând: „Aceasta este cântarea de laudă ce o aducem noi lui Dumnezeu în dimineți”.
Recapitulăm și concluzionăm: limbile popoarelor, fiind sfințite de Duhul Sfânt la sărbătoarea Cincizecimii, sunt vase vrednice ale cuvântului divin, iar Limba Română, cu veșmântul ei frumos și drag nouă, este întreit sfântă, deoarece pe teritoriile românești vremelnic înstrăinate s-a vărsat sânge nevinovat pentru dânsa, nemaivorbind de denaturările ființei ei, deformările lingvistice inimaginabile, de războiul glotonimic neîncheiat nici până azi.
Posibil, îmi zic, că anume acest martiriu, această masacrare a limbii române pe ambele maluri ale Nistruluii, a fost unul din imboldurile soldat, la 31 august 1991, cu legiferarea sărbătorii naționale a Limbii Române în Republica Moldova, iar din 2013 – Sărbătoarea Limbii Române a fost susținută și promovată de Parlamentul României.
Această premieră frumoasă de omagiere a limbii materne a fost preluată la scară internațională. În anul 1999, Conferința Generală UNESCO a proclamat sărbătoarea Zilei internaționale a limbii materne la 21 februarie în scopul promovării și utilizării limbilor materne, mai apoi urmând Ziua europeană a limbilor, sărbătorită la 26 septembrie. Festivalul limbilor și culturilor est-europene, mai multe organizații locale de pe toate meridianele au început a comemora acest însemn important al identității și demnității naționale.
Ați observat? – unde este limba acolo e și neamul, și împărăția, ți ținutul, și poporul… Toate scumpe, toate cu anume înger păzitor și călăuzitor, deși, cred, mai e nevoie de ceva, și anume de o împreună-lucrare, pentru a fi bine pe pământul nostru și în țara noastră, a face față încercărilor și provocărilor, pentru a surpa neîntrerupt nedreptățile istoriei cu toate consecințele lor. De la noi se cere atât cât suntem datori să oferim: dragoste între noi, rugăciune, începută cu „Sfinte Dumnezeule, dacă este voia Ta…”, și încheiată la fel – „Să se facă voia Ta, Doamne, oricând în viața mea și în lumea aceasta, că a Ta este Împărăția, și Puterea, și Slava în veci. Amin”, solidaritate în acțiunile de interes comun, fapte bune.
Suntem cu alegerile parlamentare în prag și sunt de puțin folos nemulțumirile, criticile de dragul criticilor, nemaivorbind de ură sau de ipoteze apocaliptice. IIsus Hristos s-a răstignit pentru toți, nu judecăm pe nimeni și ne călăuzim în toate de cele trei virtuți creștine. Specifică: „Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea” (I Corinteni 13, 13).
Totul o să fie bine, să credem și să mărturisim acest lucru.
Liuba Catrinici
