Raisa Barbăscumpă, originară din satul Păpăuți, raionul Rezina, este un bun exemplu prin care putem vedea cum arta muzicală, educația și valorile democratice pot merge mână în mână. Profesoară, interpretă, metodistă, mamă și bunică, Raisa a trăit tranziția țării noastre de la socialism la libertate, alegând să-și păstreze demnitatea, echilibrul și speranța într-un viitor european al Republicii Moldova.
Totul a început de la o fotografie. „Era o fetiță cu două fundițe albe, în șorțuleț, ținând în mână o vioară. Imagine alb-negru, într-un ziar numit „Octombrel”. Și m-am întrebat: de ce ea poate, iar eu nu?”, își amintește Raisa.
Copilăria ei a fost marcată de imaginație și dorința de a face muzică. Își confecționa viori improvizate din bețe de lemn, înainte ca acestea să ajungă pe foc. Acasă răsuna mereu Radio Moldova, cu cântecele Mariei Drăgan și ale lui Nicolae Sulac. „Le știam pe de rost. Le cunosc și acum”, spune ea cu zâmbet.
Curajul și talentul nativ au făcut ca, la vârsta de doar șapte ani, să fie primită la Școala Republicană Specială de Muzică „Eugen Coca” din Chișinău (astăzi Liceul-Internat Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde a impresionat din prima prin interpretarea unui cântec de-al Mariei Drăgan. Comisia a remarcat imediat talentul ei: „Așa talent vine la noi o dată la zece ani”.
„Când mi-au arătat multe instrumente pe un scaun lung de lemn, eu m-am aruncat direct la vioară și am cuprins-o. Am zis că la acest instrument vreau să cânt. Profesorii s-au mirat: o copilă mică, venită dintr-un sat îndepărtat, știa nu doar multe cântece, dar și exact la ce instrument dorește să cânte. Vioara a fost instrumentul meu principal, iar pianul a devenit instrument auxiliar”, își amintește cu drag.
A fost admisă fără concurs, dar drumul nu a fost simplu. În lipsa unui profesor stabil, progresul la vioară era lent. „Eram bună la toate materiile, dar la vioară aveam nota cea mai slabă.” Salvarea a venit de la o colegă cu auz absolut, care i-a predat toată vara lecții particulare.
A continuat studiile la Școala de Muzică „Ștefan Neaga” (astăzi Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”). Și-a continuat cariera artistică urcând pe scene cu orchestre și ansambluri de prestigiu: „Mugurel”, „Muguraș”, „Mărțișor” și, timp de 13 ani, în Ansamblul de dans popular „Floricica” de la Palatul Raional de Cultură „Nicolae Lupov” din Rezina. A cântat în numeroase localități din România, dar și în câteva orașe din Polonia.
Raisa Barbăscumpă nu este doar vioristă, ci și dascăl. Generații de copii i-au trecut prin mâini, învățând de la ea nu doar note și partituri, ci și respectul pentru artă și muncă. Are acumulată o bogată experiență pedagogică.
„După absolvirea Școlii de Muzică „Ștefan Neaga”, am fost repartizată să lucrez ca metodistă la Casa de cultură din Camenca. Apoi am revenit la baștina de care am fost de mică ruptă și eram dornică să mă întorc. Timp de cinci ani am lucrat la școala și la grădinița din satul natal – Păpăuți. Am lucrat și ca metodist la Casa de cultură din orașul Rezina. Timp de nouă ani am activat la Școala de Muzică din orașul Rezina, pe când director era consăteanul meu, Mihai Todei, unde am predat vioara și pianul. Timp de 13 ani am lucrat la grădinița nr. 2 „Andrieș” din orașul Rezina iar în paralel și la o grădiniță din Chișinău.
Cu vreun an în urmă, am activat la Școala de Muzică din incinta Palatului Raional de Cultură „Nicolae Lupov”, unde am predat teoria muzicală și solfegiul. Am lucrat o jumătate de an și m-am simțit foarte bine în colectiv. Iar de când sunt la pensie, am trei ani lucrați la grădinița nr. 1 „Leagănul copilăriei” din orașul Rezina”, povestește Raisa Barbăscumpă.
Pe lângă activitatea didactică, a dus muzica și în comunitate: la nunți, sărbători, evenimente culturale. Zeci de ani a cântat prin raioanele Rezina, Șoldănești și Orhei, devenind parte din bucuria și tradiția locală. „Simt că aș mai vrea să cânt. Muzica mă ține vie”, mărturisește ea.
Dincolo de cariera artistică, Raisa Barbăscumpă are o voce puternică și clară când vine vorba de integrarea europeană a Republicii Moldova.
„Eu văd Europa numai pozitiv. O simțim la noi acasă – în drumuri, în scaunele pe care ne așezăm, pe șoselele reparate, în confortul vieții. Moldoveanul a trăit cu sapa și dealul, dar acum știe ce înseamnă un apartament cald, o cafenea, un zbor cu avionul, o vacanță la mare etc. Toate astea au venit odată cu suportul direct sau indirect al Europei”, afirmă artista.
„Viața fără Europa nu poate fi mai bună decât acum. Întoarcerea înapoi ar fi ca o întoarcere la o băltoacă întunecată. Nu suntem raci să mergem înapoi. Trebuie să mergem în pas cu lumea, cu copiii noștri care sunt deja peste hotare, în Europa.”
Ea insistă asupra unui aspect important, și anume gândirea critică. „Oamenii sunt manipulați pentru că se informează insuficient, dintr-o singură sursă. Trebuie să alegi ca printr-o sită ce e bun și ce e rău. Numai așa poți să înțelegi frumusețea vieții europene.”
Are un discurs simplu și convingător împotriva propagandei și dezinformării. „Când cineva spune că Europa e rea, îl întreb: ai copii în Polonia, Franța, Germania, Italia? Trimit bani, își cresc copiii în siguranță, își iau mașini. Cum poate fi Europa rea, dacă ți-a adus tot binele?”
Recunoaște că nu e ușor să schimbi mentalități, mai ales în colectivele dominate de discursuri anti-europene. „Numai omul manipulat poate spune că e rău cu Europa. Mulți se informează doar de pe TikTok. Dacă nu ai gândire critică, te îneci în minciuni.” Și totuși, nu renunță: „Mă rog la Dumnezeu să înțeleagă și alții cât de bine e cu Europa. Ce e bun, păstrăm. Ce nu ne place, dăm la o parte. Dar să nu ne întoarcem în întuneric.”
Astăzi, Raisa Barbăscumpă visează să călătorească în Germania, Franța și Turcia, să cânte și să descopere astfel noi culturi europene. Dar, mai presus de toate, continuă să creadă că misiunea ei nu s-a încheiat: să transmită prin muzică dragostea pentru frumos, iar prin exemplul ei – credința într-un viitor european al Republicii Moldova.
