Reportaje

Parlamentul Republicii Moldova, vizitat de un grup de elevi din Rezina

Pe 23 mai 2025, Parlamentul Republicii Moldova a marcat 34 de ani de activitate împreună cu peste 1.600 de oameni din toată țara – copii, tineri și vârstnici – care au participat la Ziua Ușilor Deschise. Printre vizitatori s-a numărat și un grup format din 20 de elevi din clasele a X-a – a XII-a de la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Rezina, însoțiți de profesoara de istorie Ira Dudnic.

„Elevii au rămas cu impresii deosebite. Fiecare grup de copii a avut câte un parlamentar pe post de ghid și am făcut un tur prin tot Parlamentul Republicii Moldova. Copiii au fost impresionați de mașinile de epocă folosite pentru transportarea oficialilor de rang înalt, pe care au avut ocazia să le vadă îndeaproape. Mai exact, au fost expuse două limuzine cu care se deplasau Mircea Snegur și Petru Lucinschi. Copiii au fost impresionați, au făcut fotografii cu aceste mașini. Am vizitat și Muzeul Parlamentului, care activează din 2017. Acolo elevii au văzut lucruri exclusive – diferite medalii, cadouri de stat pe care le-au primit președinții sau parlamentarii și care au fost lăsate în muzeul Parlamentului”, povestește profesoara Ira Dudnic.

Unul dintre participanți este elevul clasei a XII-a, Marius Donică: „A fost prima dată când am vizitat Parlamentul Republicii Moldova. M-au impresionat dimensiunile și arhitectura, la care s-a muncit din greu, organizarea pe săli, sălile renovate după standardele europene și faptul că am fost acolo unde se iau cele mai importante decizii în stat.”

Un alt participant, Cristian Lazar, elev la același liceu, a descris vizita drept „o experiență de neuitat”. „Am avut ocazia să pășesc în locul unde se iau decizii importante pentru țară, să înțeleg mai bine cum funcționează instituțiile statului și să simt atmosfera unei zile dedicate transparenței, dialogului și implicării cetățenilor. Această vizită mi-a oferit nu doar cunoștințe valoroase, ci și o doză puternică de motivație. M-a inspirat să privesc cu mai multă responsabilitate implicarea mea civică și să contribui activ la binele comunității”, a spus Cristian.

Toți vizitatorii au participat la tururi ghidate în clădirea Parlamentului, care au inclus Muzeul Parlamentului, sala de conferințe de presă, sala Europa și sala de ședințe plenare. Oaspeții au fost ghidați de deputați, care le-au povestit mai multe despre culisele activității instituției legislative, le-au răspuns la întrebări și le-au ascultat sugestiile. Mai mult, unii dintre oaspeți au avut oportunitatea să înțeleagă mai bine cum este să fii deputat. Aceștia au simulat conferințe de presă și au răspuns la întrebări.

De asemenea, a fost organizată și o vânătoare de comori, în cadrul căreia participanții și-au testat cunoștințele despre democrație și parlamentarism. Tinerii din Rezina și Chișinău s-au antrenat într-o cursă a cunoștințelor, au parcurs un traseu în scuarul Parlamentului, constituit din șapte locații și, la final, cei mai buni s-au ales cu premii.

„Grupul meu a participat și la vânătoarea de comori. A fost ascuns un QR code în curtea Parlamentului, iar copiii trebuiau să-l găsească, să-l scaneze și să descopere ce era acolo. Drept recompensă, au primit și cadouri”, mai spune profesoara Ira Dudnic.

„Ne bucurăm să vedem interesul cetățenilor care, pe tot parcursul anului, participă la tururi ghidate sau la alte evenimente publice organizate de Parlament. Iată de ce am hotărât să marcăm și aniversarea a 34 de ani de activitate alături de vizitatori. Le mulțumim pentru interesul manifestat”, a menționat Secretarul general al Parlamentului, Igor Talmazan.

Forul legislativ poartă numele de Parlament începând cu 23 mai 1991, anterior fiind denumit Sovietul Suprem. La 23 mai 1991, conform deciziei Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești de legislatura a XII-a, constituit în urma primelor alegeri democratice, republica unională RSSM se transformă în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova.