Din cele aproximativ 600 de gospodării din satul Peciște, raionul Rezina, circa 220 de consumatori casnici și șase noncasnici sunt conectați la rețeaua de gaze naturale. Altfel spus, localitatea este gazificată în proporție de 37%. Ideea proiectului de gazificare a început în anul 2019 și s-a desfășurat în trei etape.

Deși unii locuitori sunt nemulțumiți de prețul ridicat al gazelor, mulți dintre ei afirmă că investiția a fost una necesară și binevenită. Oamenii spun că, în ciuda costurilor, rețeaua de gaze le face viața mai ușoară, iar unii au așteptat ani în șir pentru ca proiectul să ajungă și la ei.
„Mulțumim celor care ne-au adus gazul. E scump, dar dacă rețeaua a ajuns la poarta noastră, cum să nu ne conectăm? Să fie măcar pentru copii, să aibă ei un trai mai ușor”, spune bucuroasă Eudochia Cazacu, imediat după ce angajații de la SRL „Orhei-gaz” i-au conectat gospodăria și i-au prezentat instrucțiunile necesare.

La fel de încântată este și Angela Belibov: „Avem marele noroc că ne-am conectat la gaz. Am așteptat mult timp, dar sunt foarte bucuroasă. Ne ușurează viața.”
Inițiativa gazificării a pornit în 2019, odată cu alegerea lui Pavel Tacu în funcția de consilier, fiind cel mai tânăr membru al consiliului local Peciște.
„M-am străduit ca fiecare consumator care a solicitat ajutor să-l primească. Sunt oameni mulțumiți, dar și unii mai puțin mulțumiți, din cauza scumpirii gazului. De când am fost ales consilier, mi-am propus să apăr interesele cetățenilor care mi-au oferit votul de încredere. Sunt foarte mulțumim de ce ne-a reușim prin eforturi comune”, spune Pavel Tacu.
Potrivit lui Gheorghe Munteanu, director interimar al SRL „Orhei-gaz”, prima etapă a gazificării satului Peciște a avut loc în 2022, când au fost construiți 1,215 km de gazoduct, în valoare de 292,1 mii lei, cu racordarea a primilor 27 de consumatori. În 2023, a urmat etapa a doua, cu extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale cu 1,470 km, la un cost de 405,3 mii lei. Etapa a treia s-a desfășurat în 2024, fiind adăugați încă 1,289 km de rețea, în valoare de 273,6 mii lei.

Lucrările de gazificare au fost efectuate din sursele proprii ale SRL „Orhei-gaz” și au fost aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Gazificarea localităților din raionul Rezina se desfășoară conform Planului de dezvoltare a rețelelor de distribuție a gazelor naturale, aprobat de ANRE. Pentru anul 2025 sunt prevăzute lucrări de gazificare în cinci localități, iar în perioada 2026–2028 sunt planificate intervenții în alte 12 localități.
În acest context, amintim că în Republica Moldova, în sezonul rece 2024–2025, au fost acordate compensații pentru facturile la energie, inclusiv pentru gaze naturale, cu sprijinul Uniunii Europene.
