Pe 25 aprilie 2025, Judecătoria Orhei, sediul Rezina, a pronunțat sentința într-un caz de corupere activă, după ce un conducător auto a încercat să mituiască doi polițiști cu câte 50 de lei fiecare, pentru a evita sancțiuni contravenționale. În loc să obțină favoruri, șoferul a fost sancționat cu o amendă de 25.000 de lei.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 27 ianuarie 2025, într-un sat din raionul Șoldănești, atunci când conducătorul auto a fost oprit de către polițiști pentru încălcarea legislației rutiere. Pentru că transporta un copil fără scaun special, acesta a încercat să ofere 100 de lei angajaților Serviciului Patrulare „Rezina-Șoldănești”. După ce polițiștii au refuzat banii și l-au avertizat cu privire la gravitatea faptei, inculpatul a repetat oferta, sperând să evite sancțiunea legală.
Instanța a apreciat că oferirea de mită este o infracțiune gravă, iar recunoașterea faptei nu a fost suficientă pentru a evita o pedeapsă severă. Astfel, judecătorul a stabilit o amendă de 25.000 de lei, care poate fi achitată în jumătate în primele trei zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a hotărârii. În caz contrar, dacă amenda nu va fi achitată, pedeapsa se va înlocui cu cinci luni de închisoare. De asemenea, instanța a dispus confiscarea celor 100 de lei oferiți drept mită, bani care vor ajunge în bugetul statului.
Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 15 zile.