Reportaje

Cu telefonul mobil la școală – pro sau contra?

O dezbatere actuală în Republica Moldova vizează interzicerea telefoanelor mobile în timpul orelor. În urma cererilor constante din partea profesorilor și a părinților, Ministerul Educației și Cercetării se află în procesul de formare a unui grup de lucru dedicat analizării acestei propuneri, care a provocat reacții contradictorii și în rândul elevilor, profesorilor și părinților  din raionul Rezina. 

„Pe de o parte, telefoanele pot distrage atenția elevilor, iar pe de altă parte, telefoanele pot fi folosite ca o sursă de informare pentru noi”, afirmă Ion Cojocaru, elev în clasa a IX-a la IP Gimnaziul Păpăuți.

Ion Rusnac, elev în clasa a VI-a la IP Gimnaziul Păpăuți, ne spune că ideea de a interzice telefoanele mobile în școli nu-l afectează, deoarece își ia telefonul la școală doar atunci când este absolut necesar. 

Elevii de la IP Liceul Teoretic „Ion Creangă” din satul Cuizăuca au avut deja o perioadă de probă, care a durat două luni. În acest timp, elevii nu au folosit telefoanele la școală, chiar dacă nu toți au reușit să respecte condiția. Despre rezultatele acestui experiment ne-a vorbit Larisa Duca, director adjunct educație, profesor de limba și literatura română: „Atenția copiilor se schimbă atunci când sunt îndepărtați de telefon. Din proprie experiență, în dialog cu părinții, am convenit ca elevii să vină la liceu fără telefoane mobile. De asemenea, am stabilit cu părinții că și acasă le vor limita accesul la tehnologii. Experimentul a durat două luni. În rezultat, s-a văzut foarte bine responsabilitatea părinților și pregătirea pentru ore a elevilor. Iar cei care nu au respectat regula, erau mereu abătuți, somnoroși, agresivi și păreau obosiți.”

Ion Mihalachi, director al IP Gimnaziul Păpăuți ne spune că optează pentru practica când toate telefoanele sunt adunate într-o cutie și astfel nu pot încurca în timpul orelor: „Profesorii întâmpină dificultăți cu elevii care refuză să se conformeze cerințelor instituției. Astfel, IP Gimnaziul Păpăuți optează pentru cutiuță, pentru cutia cu telefoane, deoarece copii având telefonul și în timpul lecțiilor, și în timpul pauzei, sunt foarte distrați și sustrași de telefon.”

Problema folosirii telefoanelor mobile în timpul orelor devine mai dificilă în treapta de gimnaziu, susține Silvia Braga, profesoară de limba și literatura rusă la IP Liceul Teoretic „Olimp”: „Problema utilizării telefonului apare începând cu clasa a VIII-a, când elevii stau doar cu ochii în telefoane în timpul pauzelor și sistematic în timpul lecțiilor. Cu toate acestea, de multe ori elevii la lecții au sarcini pentru realizarea cărora au nevoie de internet, pentru lucrul cu dicționarul, accesarea textelor care nu sunt în manual, diverse teste și exerciții interactive online.”

„Sunt pentru interzicerea telefoanele mobile în liceu, deoarece perturbă procesul instructiv-educativ, le distrage atenția elevilor. Lipsa telefoanelor în școală ar face să crească performanța cognitivă a elevilor, ar fi mai atenți și concentrați la ore”, crede Cornelia Ceban, profesoară de limba și literatura română la IP Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”. 

Și părinții au păreri diferite despre interzicerea telefoanelor mobile în școli. Unii susțin că aceasta este necesară pentru a crea un mediu de învățare productiv. „Este o măsură necesară pentru a menține un mediu de învățare concentrat și productiv. Telefoanele pot distrage atenția elevilor de la lecții și pot perturba procesul de predare și învățare”, ne vorbește Galina Rusnac. Pe de altă parte, Iulia Diacon consideră că „Dacă telefoanele se folosesc strict la necesitate, atunci este benefic pentru performanța elevilor în obținerea rapidă a informațiilor necesare. Nu cred că interzicerea telefoanelor ar putea ordona”.

Conducerea Direcției Generale Învățământ, Tineret și Sport Rezina a refuzat la această etapă să discute cu noi la acest subiect, motivând că încă nu au primit niciun act oficial de la minister, ei aflând de acest subiect doar de pe rețele de socializare. 

Problema urmează să fie examinată de un grup de lucru din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, format din cadre didactice și părinți. Și, nu în ultimul rând, la discuții vor participa și elevii.

Preluarea integrală a conținutului jurnalistic, fără consimțământul redacției, este furt.